Discursul public creștin-ortodox – mai ales, trebuie subliniat, predicile din bisericile noastre, ca și multe dintre cărțile de popularizare a învățăturilor biblice creștine – „abuzează” de folosirea NUMELUI „Hristos”; care, de fapt, NU ESTE NUME. Nu mă refer la a folosi sintagma, validă, „Iisus Hristos”: mă refer la a-l folosi doar pe „Hristos” pentru persoana lui Iisus (Hristos)… care a spus, sau a făcut, așa și pe dincolo. Prea rar auzi sau citești că Iisus a făcut ceva; nu, e vorba de… „Hristos”. Să nu fim cumva nerespectuoși, poate!? Oare?
Ceea ce pentru exegetul modern, de meserie scrupulos, este o evidență, anume că „hristos” este traducerea grecească a lui „mesia”, însemnând „cel uns”, cu alte cuvinte un apelativ, iar nu vreun nume propriu – pare a fi o necunoscută pentru needucați, superficiali, or pentru cei puțin deprinși să gândească cu propriul cap (plus că rămâne o obișnuință și pentru unii „exegeți” de carieră care preiau o anumită tradiție, fără să-i cunoască evoluția, sau fără să le pese).
Nu sugerez defel evitarea termenului „hristos” – până la urmă, așa este tradus „mesia” deja în Septuaginta, ci îndemn la conștientizarea și popularizarea semnificației textului noutestamentar privit în contextul scrierii sale (sau a calității sale de Scriptură Sfântă), adică în context mesianic. Astfel, să subliniem mai des, propun, că „Iisus Hristos” (sau „hristos”, căci folosirea majusculei pentru unii termeni cheie, o invenție a editorilor moderni, e potențial o interpretare) este „Iisus Mesia/mesia”, că „Hristos” este „Mesia”, și chiar că – după observația lui Giorgio Agamben – „creștinii” pot fi echivalați prin „mesianicii”, în sensul de „discipoli ai celui uns”. A oculta aceste lucruri este, în opinia mea, o eroare severă. Așa că mai multă varietate nu strică, ba chiar mi se pare esențială pentru a dezvălui semnificații cruciale.
Nu este singurul caz: mai sunt termeni grecești fundamentali care, odată TRADUȘI, din antichitatea târzie până astăzi, nu-și mai transmit semnificația, cel puțin către publicul neinițiat (deși mă tem că și către mulți dintre cei care sunt, teoretic, inițiați). Dacă vom stărui în a folosi termeni biblici fundamentali NUMAI ca termeni tehnici, presupunând că sunt înțeleși, adică doar în forme precum „evanghelie” (ca și cum s-ar înțelege automat semnificația de „bună vestire”) sau „apostol” (ca și cum s-ar înțelege sensul de „trimis”) vom continua să facem, mă tem, un deserviciu catehezei și misiunii creștine.
Tot așa și mai ales, dacă vom scrie sau vom vorbi despre „Hristos”, crezând că e vreun nume propriu, atunci când de fapt trebuie să spunem Iisus Hristos, sau simplu Iisus; ca urmare a practicii curente, aproape nimeni nu înțelege automat (sau poate chiar deloc) sensul fundamental de „mesia” sau de „cel uns”. În altă ordine de idei, nu ar fi bine, oare, să realizăm că o viață „în Hristos”, dincolo de conotația duhovnicească, înseamnă, la un nivel fundamental, o viață „mesianică”?
Dacă facem cateheză sau misiune, s-o facem cu diligență și cu ceva acuratețe. Să explicităm prin alternanță dacă vrem ca sămanța să prindă rod. Ca să nu mai zic că, ignorând aceste aspecte, îi supărăm și pe filologi, ceea ce e de-a dreptul păcat. 
P. S. Mica mea meditație, bazată pe observații personale mai vechi, mi-a fost prilejuită de revizitarea volumului lui Giorgio Agamben. „Timpul care rămâne. Un comentariu al Epistolei către Romani”, trad. A. Cistelecan, Tact, 2009, care oferă unele considerații succinte dar energice pe această temă, la paginile 21-23. Îl recomand.
Odată cu bomba WikiLeaks, care a explodat global nu demult, ne-am reamintit că dezvăluirea documentelor secrete este unul dintre elementele importante ale teoriilor conspiraţiilor. Apărut în acelaşi an 2010, romanul lui Umberto Eco, Cimitirul din Praga, este o semi-ficţiune creată în orizontul falsificării şi al conspiraţiei, al minciunii.
Cunoscutul filosof ortodox Christos Yannaras reapare pe rafturile noutăţilor din librării cu o lucrare provocatoare, intitulată Contra religiei.
În 1928, la patru ani după apariţia cărţii sale Erasmus, profesorul Huizinga din Leiden era informat despre rezultatele săpăturilor în vederea deshumării rămăşiţelor lui Erasmus din Rotterdam
Discipulus Simplex 