Cele mai tari 50 seriale (empireonline)

Link

Mă bucură prezenţa tuturor serialelor pe care le apreciez: Seinfeld, Sopranos, The Wire, Deadwood, 24, ER, Prison Break, Star Trek TNG, Only Fools and Horses… poate şi Dexter sau Friends. În topul meu ar mai fi intrat M*A*S*H şi Jeeves and Wooster.

Nu înţeleg prezenţa (pe locul 2!) a lui Buffy ori pe cea a lui Angel sau Scrubs, nici absenţa serialelor MASH sau Yes, minister. Poate şi Oz. În locul unui serial ca Sex and the City aş fi pus unul ca Ally McBeal. Surpriză sau nu, lipsesc favoritele româneşti… Sclava Isaura, Pasărea Spin sau, mai ales, Dallas 🙂

My top 7: Seinfeld, Star Trek TNG, Sopranos, The Wire, Deadwood, 24, ER.

RIP Gheorghe Dinică

A plecat dintre noi marele actor Gheorghe Dinică (1934-2009). Cel mai mare actor, cred, de la dispariţia lui Amza Pellea încoace.

L-am apreciat deosebit pe acest om modest. Îmi amintesc participările la unele emisiuni TV recente unde era întruchiparea decenţei. La o emisune pe TVR cred, Travelling circular, unde povestea o călătorie ca invitat la ICR New York m-a emoţionat prin smerenia sa, prin genuina sa uimire în faţa primirii pe care românii din oraşul american i-o făcuseră, de parcă ar fi fost un mare actor precum De Niro, parcă (zicea el ceva de genul, ăia sunt actori mari, eu, aşa, din România). Nu se considerase vrednic de aşa o primire; nu se considera o vedetă, ci doar un om care şi-a făcut cum a putut mai bine meseria de actor.

Mi-l amintesc, acum, pe negândite, din:

Felix şi Otilia (1971) – avocatul Stănică Raţiu [excelent]; Cu mâinile curate (1972) – Lăscărică; Un comisar acuză (1975) – comisarul Paraipan; Ultima noapte de dragoste (1979); De ce trag clopotele, Mitică? (1982) – Nae Giurimea; Cuibul de viespi (1986); Patul conjugal (1992) – Vasile Potop; Crucea de piatră (1993) – tovarăşul Mache Puzderie; Craii de Curtea veche (1995) [excelent]; După amiaza unui torţionar (2001) – Frant Tandara [excelent]; Filantropica (2001) – Pavel Puiuţ [excelent]; Bani de dus, bani de întors (2004) – film TVR; mai recent, l-am văzut în Week-end cu mama (2009). Îmi propun să văd cât de curând, şi în memoria sa, un film pe care l-am ratat: Prin cenuşa imperiului (1975).

Desigur, mi-l mai amintesc şi din piesa de teatru Tache, Ianche şi Cadâr (2001)… offf…

Dumnezeu să-l odihnească în pace !

Imagini mişcate 10: Poliţist, adj.

politist-adjectivNoul film al lui Corneliu Porumboiu este un film de o simplitate complicată (ah, ce inteligent sunt :)) şi un film de artă. Lipsa muzicii şi lungile cadre cer privitorului un grad destul de ridicat de concentrare. Chiar dacă nu vorbim de un Solyaris – acela fiind, pentru mine, piatra de încercare pentru orice cinefil, oricât de bine intenţionat ar fi el 🙂 – se cere totuşi ceva răbdare în anumite scene luuungi menite probabil să arate permanenţele şi măruntul din viaţa de poliţist. Dincolo de orice, finalul filmului – în care viaţa de conştiinţă este pusă faţă în faţă cu viaţa ca o filă de dicţionar – finalul zic, este memorabil. Scena de „maieutică” care aduce împreună  pe actorul principal, Dragoş Bucur şi pe sfinxul Vlad Ivanov, face toţi banii. Melodia „O seară minunată” pe versurile lui Grigore Vieru însoţeşte romantic genericul de final: „Mi-s dragi cuvintele, să ştii, ele-mi sunt surorile”… printre care cuvinte, desigur, vor fi: conştiinţă, lege, morală şi poliţist. Cine vede filmul află ce şi cum. Pe scurt, recomandat!

= ascultă Ce seară minunată…

P.S. 1) O lipsă, dacă e o lipsă: e un film care nu te răscoleşte, nu te emoţionează, parcă voit. E o călătorie, asta da. 2) Deocamdată nu înţeleg rolul scenelor lungi în care Cristi stă la masă singur. Ori îmi scapă mie ceva… ori ele trebuiau să fie altfel, sau să nu fie. Poate a fost un pic prea mult. 3) Interesantă plasarea scenei în care se joacă tenis cu piciorul între scena maieuticii (a deciziei) şi scena planului de flagrant (a faptului). Intrigant! Poate că nici Porumboiu nu ştie exact ce a vrut să zică, aşa că să nu-mi dau eu cu părerea 🙂 Văzui acuşica pe internet cum unii zic că ar fi o referinţă şi o reverenţă făcută unui film de Antonioni, Blow up! O fi (şi) asta… Oricum, de efect! *

* apropo de încercarea de a afla sursele unui autor, îmi amintesc cu amuzament (din memorie) cum Eliade se plângea că George Călinescu îl acuzase aiurea de gidism, de vreme ce el nu citese opera relevantă a lui Gide înainte de scrierea nu ştiu cărei cărţi incriminate… 🙂 Adevăr sau nu în acest caz, vom învăţa de aici că încercările de acest fel pot naşte monştri.

Improving book, extravagant series: Jeeves and Wooster

Cine îşi doreşte o recomandare dublă, de tip scriere-ecranizare, nu poate greşi cu povestirile lui P.G. Wodehouse, Jeeves, respectiv cu excelenta ecranizare Jeeves and Wooster (1990 – 1993, 23 episoade de 55 min). Stephen Fry este Jeeves, iar Hugh Laurie e Bertie. Serialul este disponibil pe DVD.

Jeeves and Wooster
Jeeves and Wooster

Bertie Wooster e un tânăr de bani gata care se scoală târziu şi trăieşte binişor fără să facă nimic, atât cât îi permit banii ce îi primeşte cu regularitate de la o mătuşă bogată. Încearcă dar nu prea reuşeşte să nu intre în belele. Şansa sa se numeşte Jeeves, valetul său (sau, cum se autointitulează, „the gentleman’s gentleman”). Deosebit de manierat, autodidact de tip enciclopedic (citeşte adesea „improving books”) şi, mai ales, deosebit de descurcăreţ, Jeeves e o comoară la casa omului. Discuţiile precum acestea fac deliciu:

W:- is that the door bell, Jeeves?

J: – it certainly gave that impression, sir.

W: – who would that be, at this time of the night?

J: – I shall endeavor to ascertain , sir.

Wooster nu va admite niciodată că ideile îi vin în majoritate de la valetul său, iar Jeeves îl va ironiza permanent admiţând că, desigur, stăpânul său ştie cel mai bine…

„California” lui Nemescu, apreciată în N.Y.Times

Afară de lungimea sa exagerată, am apreciat filmul lui Cristian Nemescu, „California dreamin'”, cu un Răzvan Vasilescu, mai ales, foarte bun într-un rol solid (cel al şefului de gară). I-am putut vedea, de asemenea în roluri principale, pe actorii Armand Assante şi Ion Săpdaru. 

După radiografia (entuziastă) a „noului val” al cinematografiei româneşti, de acum un an, criticul american O. Scott revine cu o cronică foarte favorabilă a filmului lui Nemescu.

vasilescuThe Americans, so powerful and confident, so attractive and so clueless, are regarded with ambivalence by the Romanians (including the director), whose self-image combines a sense of grievance with a certain stiff-necked pride. They live in a small country that has often found itself in the path of imperial powers, a condition they address with guile, stubbornness and a measure of grace. And lately with some pretty great movies.