De ce ar ține Dumnezeu cu Steaua?

Cei care urmăresc evenimentele sportive îi văd deseori pe jucători sau atleți făcându-și semnul crucii înaintea începerii unei competiții, înaintea încercării de a realiza ceva deosebit în cadrul evenimentului, sau după ce l-au realizat. Vom nota de la început că a te ruga la Dumnezeu pentru păstrarea sănătății este firesc. Dacă gestul este însoțit doar de acest gând, el este pe deplin acceptabil.

Nu arareori, însă, auzim păreri ale celor implicați care își doresc victoria, „dacă va vrea Dumnezeu”. Sau, dacă au obținut-o, este pentru că așa „a vrut Dumnezeu”.

Vai! Are Dumnezeu echipe sau sportivi preferați?

[ citeşte mai departe ]

Wrestling, un show păcătos

Mă întreabă nepoțelul de nici 12 ani care e wrestlerul meu preferat, iar eu îi răspund, cu un aer de cunoscător, în glumă: Bigshow.

Ah, îmi spune, înfocat, nu mai știe pe nimeni să fie fan al acestui colos – chiar? – prietenii sau colegii lui sunt fani Cena, ori fani Orton… Mă uit la el cu o sprânceană ridicată, având bagajul de cunoștințe a unui zapper moderat, și-mi zic că mă așteaptă o discuție care mă depășește, dar mă și neliniștește.

citește mai departe

Bute for President

Boxerul Lucian Bute şi-a reconfirmat statutul de campion în această dimineaţă, într-un meci transmis de HBO. După meci, campionul nostru originar din jud. Galaţi a înfăţişat aceeaşi aură modestă pe care i-o ştim. Felicitări şi să ne fie bun model de muncă şi determinare. Într-o perioadă în care toţi candidaţii la preşedinţia României sunt de un fibră morală atât de îndoielnică, dacă nu chiar putredă, parcă am vrea să spunem… Bute preşedinte !

Allen Iverson se retrage

update: Iverson a semnat pe un an cu prima sa formaţie, Philadelphia 76-ers

Unul dintre jucătorii mei favoriţi din istoria recentă a NBA, alături de Hakeem Olajuwon, Shawn Kemp şi Dirk Nowitzki, explozivul Iverson uimeşte lumea baschetului printr-o retrage timpurie, după numai 13 sezoane. E adevărat că, după epoca Philadelphia, sejurul la Denver a fost un semi-eşec, iar cel de la Detroit a fost catastrofal. Cu toate că viteza de deplasare e ceva mai mică şi, mai ales, precizia aruncărilor a scăzut, cred că nu se putea spune că nu mai e nevoie de Iverson. Din păcate, timpul nu iartă pe nimeni. Ecuaţia e destul de simplă. Cât eşti tânăr şi talentat, o formaţie se poate crea în jurul tău în vederea obţinerii de succese majore (Iverson a ajuns o dată în finala NBA, cu Philadelphia). Când eşti mai bătrâior dar totuşi foarte bun, vii alături de un super-star în devenire şi încerci să devii un complement esenţial, căci nu se mai pune problema să se creeze o echipă în jurul tău  (cazul lui Denver şi Carmello Anthony). Din păcate, rolul pe care Iverson l-ar mai fi primit acum e, se pare, doar cel de rezervă de lux (Memphis), ori Iverson a preferat să-şi vadă de „bătrâneţi” în familie. Singura chestiune care mai rămâne deschisă e aceea a unei posibile reveniri în cazul în care ar fi solicitat în viitorul apropiat de vreo echipă cu şanse mari la titlul NBA (pe care orice jucător îl visează). Până una-alta, să ne amintim pentru o clipă de unul dintre cei mai mari jucători mici din istoria jocului de bachet: rookie of the year, MVP al sezonului regulat, MVP al All-Star Game… un luptător, un sportiv extrem de competitiv, un campion în domeniul său, în felul său.

Despre rugby, despre sport, despre viaţă

rugbyVă recomand unul dintre articolele foarte frumoase ale lui Adrian Georgescu, „Apogeul sportului”, din care extrag spre a vă tenta:

Ce regulament îi mai permite accidentatului să primească îngrijiri chiar pe câmpul de bătaie, printre şarje şi lovituri de tun?

Faptul că nu poţi înainta decît pasând înapoi este una dintre cele mai importante lecţii ale sportului. Prin regula sa de bază, rugby-ul exclude calea facilă a azvârlirii mingii înainte cu braţul, amintindu-ne în permanenţă că nu poţi avansa decît cu ajutorul celui care vine din urmă.

Într-o sublimă formă de respect faţă de joc, regulamentul prevede că un meci nu se poate încheia nici după ce perioada regulamentară s-a scurs, dacă mingea nu a părăsit terenul. Este de parcă însuşi Dumnezeu, din tribune, şi-ar opri cronometrul şi s-ar ridica în picioare, să urmărească finalul.

Pedeapsă pentru… creştinism? (continuare neaşteptată)

Ei, când să zici că mai negru de-atât nu se poate… iată ca măicuţele îi pun arbitrului Tudor un nod în gât: căci nu a dormit la mănăstire, bietul, ci numai s-a folosit de numele mănăstirii!

Se pare că dl Tudor şi dl Constantin au facut un mic aranjament pe seama mănăstirii… Tudor se preface miel iar şeful se preface zbir… căci, nu-i aşa, creştinii sunt niste idioţi (iar călugării trăiesc oricum ca şi cum au murit), să ne folosim de ei ca de ultimii oameni!

http://www.onlinesport.ro/stiri/fotbal/fotbal-intern/liga-1/46700/maicutele-neaga-tudor-nu-a-dormit-la-manastire.htm

Pedeapsă pentru… creştinism?

Arbitrul de fotbal Alexandru Tudor a fost anunţat ieri de către şeful arbitrilor că va fi reţinut de la delegări pentru că a înnoptat la Mănăstirea Tismana, înaintea meciului Pandurii – Braşov.

Dincolo de planul sportiv, Tolontan atacă unul dintre tabuurile contemporane, notănd că instituţiile din Europa (în sens larg, cele sufocate de ideologia europeană de azi) pun creştinismul la index. Nu ştiu dacă, punctual, e drept ca şeful arbitrilor să fie împovărat cu efectele acestei analize (omul arată totuşi regulamentul), dar, la modul general, e remarcabil acest punct pe i.

Momentul este unic. În loc să-i reproşeze lui Tudor erorile de la meci, Constantin îi penalizează cazarea într-un lăcaş de cult. Dacă băga un clubbing şi dormea cu capul pe masă, ca alte personaje din fotbal, probabil că Tudor era decorat cu ordinul Cel Mai Bun şi Spirtos Arbitru.

Dar dacă Tudor era musulman şi poposea peste noapte într-o moschee ce se întîmpla? Mai avea Constantin curaj să-l certe în public şi să-l suspende? Pe pariu că nu, pentru că trebuia să fie political correctness, altfel se trezea audiat la FIFA.

Nu doar că să fii creştin practicant în Europa a ajuns un delict, dar şi să te cazezi la mănăstire e, se vede treaba, interzis.

Textul complet e aici: http://www.tolo.ro/2009/03/24/se-intimpla-in-europa/

F1, marele premiu al Belgiei: „An experience and a half”

În această după-amiază, am putut asista la o cursă extraordinară la Spa-Francorchamps, cel mai spectaculos circuit al F1. Ploaia care a căzut în timpul ultimelor 3 tururi a schimbat ritmul cursei, iar lupta între L. Hamilton şi K. Raikonnen mi-a amintit de legendarele curse ale sfârşitului anilor ’80 şi anilor ’90, în care au fost implicaţi piloţi precum Prost, Senna, Mansell, Hill, Schumacher sau Häkkinen. Cine a câştigat nu are, precum întotdeauna după astfel de încleştări, mare importanţă… În cuvintele lui Hamilton, „it was an experience and a half”. După o serie de ani fără culoare, poate că F1 va redeveni spectacolul entuziasmant de odinioară.

***

Tags: , , , , ,

Olimpul galben 2

Beijing 2008.

Scrimă. En garde! Doi muşchetari valahi au luat argint (Ana-Maria Brânză, spadă) şi bronz (Mihai Covaliu, sabie). Reuşita de argint a fost în mare măsură o surpriză şi e o promisiune pentru viitor. Argintul nu e totuşi, aur.

N.B. În Olimpul antic nu se încununa decât campionul, în vreme ce învinşii erau în cel mai bun caz ignoraţi. Ba, cel mai adesea, erau luaţi în râs pentru nereuşita lor, care aducea dezonoare atât lor, personal, cât şi oraşului din care proveneau. În nici un caz nu aveau habar de sloganul lui Pierre de Coubertin, care zice că important este să participi! Simpatic spre exemplu cazul unui pugilist care a fost satirizat astfel: „Nu a făcut rău nimănui”… 🙂

Bronzul echipei feminine de gimnastică e minunat, dar cu ceva amendamente. Era şi el între speranţe, dar numai după o luptă grea cu Rusia. Aşa s-ar fi şi întâmplat cel mai probabil, însă am avut iarăşi noroc de nişte ratări copilăreşti din partea acestora (ca şi, nu demult, cu nota aia de 0.000 care ne-a servit tot un bronz la mondiale) şi aşa l-am luat cu relativă uşurinţă. Nu e rău, dar evoluţia fetelor noastre a fost, trebuie spus, teribil de mediocră la nivel absolut. Unde sunt solurile a la Silivaş, săriturile a la Amânar, bârna a la Ponor? [Să fim sinceri, la aceste 3 aparate nici celelalte echipe nu au oferit mult mai mult, cu excepţia bârnei] Paradoxal, exerciţiul Stelianei Nistor la paralele a fost chiar reuşit, deopotrivă la nivel absolut şi prin comparaţie (chiar dacă, totuşi departe de chinezoaice, tradiţional extraordinare aici). Suntem încă în aşteptarea unei noi Nadia la paralele. E drept că, fiind o echipă tânără, a fost normal să se prefere, chiar şi în vederea viitorului, exerciţii mai uşoare, executate fără ratări, decât să se meargă la risc. Cu siguranţă mi-ar fi plăcut să văd exerciţii mai complicate, chiar şi cu o ratare, decât exerciţiile de vacanţă prezentate. Dar, e drept, pe termen lung, adică pentru următoarele competiţii, acele ratări ar fi putut afecta serios încrederea de sine. Iar aici intră în discuţie şi forţa mentală a actualelor componente, pe care numai cei implicaţi o ştiu cu adevărat.

Gimnastica masculină nu a putut provoca surpriza, fiind, mai ales, extrem de slabă la cal. Unde eşti, Urzicule? Faţă de alţi ani, parcă suntem mai acătării la paralele. La bară, nici o schimbare: prin comparaţie cu ceilalţi gimnaşti, ai noştri parcă se dau în leagăn. Săriturile şi solul au fost destul de bune. Locul 7 nu e mulţumitor (ar fi fost acum vreo 10 ani, desigur). Un loc 5 ar fi fost poate mai liniştitor pentru viitor. Ne rămâne Drăgulescu la sărituri şi, poate, la sol. Hai Mariane! Abia aştept să văd săritura din 7,2.

Echipa de handbal feminin este, se pare, cea mai solidă grupare de la această olimpiadă. Trei victorii concludente ne dau mari speranţe că vom reuşi victoria finală. Să fiu sincer, după două finale de mondiale, numai medalia de aur poate fi mulţumitoare! O astfel de generaţie nu se va mai naşte curând. Apogeul curent trebuie încununat.

Alte. Tiristul Modovanu a fost aproape de un bronz, ratat la mustaţă. Camelia Potec a reuşit un loc 5 la 200 metri, la care mă aşteptam. Sper la mai mult în finala probei de 800, în care este calificată cu al doilea timp (nou record naţional). Ionuţ Gheorghe a cedat la box, prea devreme pentru aşteptări.

Tags: , , , , ,

Olimpul galben

Olimpiada Beijing 2008.

Aş zice, în loc de introducere, că Beijing 2008 va fi o olimpiadă care ne va oferi şi nouă, românilor, destule emoţii, chiar dacă s-a tot zis că suntem în criză şi că va fi un dezastru. Este adevărat că vom privi cu tristeţe concursurile de atletism, haltere sau box, unde odinioară aveam destui reprezentanţi de valoare, iar acum doar una-două pete de culoare (Nicoleta Grasu, Marian Oprea, fetele de la maraton, Ionuţ Gheorghe). Ne râmîn însă speranţe destule în concursurile de canotaj, gimnastică, handbal sau scrimă. Trânta japoneză ne-a bucurat deja, nu e deloc exclusă o bucurie la înot… Cine ştie, o surpriză poate veni de la kaiac-canoe, lupte, sau chiar haltere, deşi şansele la medalii sunt mici. Avem reprezentanţi buni la tir, tenis de masă sau chiar de câmp dar, e drept, nu cât să ne permită să visăm la o medalie. Vezi o listă cu sportivii noştri.

Felicitări Alinei Dumitru pentru medalia de aur deja obţinută la concursul de Judo, categoria -48 kg. Luând în considerare că toate cele 3 meciuri şi premierea au avut loc în aceeaşi zi… îi sugerez să renunţe la sărbătorirea zilei de naştere şi să petreacă de-acum înainte, anual, de 9 august! La mulţi ani!

Marian Drăgulescu a avut o prestaţie extraordinară la sărituri în concursul preliminariilor de gimnastică. O reuşită similară în finală îi va aduce probabil aurul meritat. Dacă săritura care-i poartă numele, cotată din 7,0, va fi dublată de o reuşită în a doua săritură, cotată din 7,2 (!)… Flavius Koczi poate aduce şi el, de ce nu, o altă medalie la sărituri, iar Drăgulescu poate câştiga şi o medalie la sol. Din păcate, şansele echipei masculine la un loc pe podium sunt minime.

Handbalul feminin a început bine; mâine încep gimnastele, ies la apă favoritele noastre şi bărcile lor tricolore, are loc prima imersiune a Cameliei Potec şi a lui Răzvan Florea… Succes tuturor!

Euro 08: Rusia–Suedia [stadionul, un alt Peterhof]

Începe transmisia, se intonează imnurile…

Abia ce apuc să îmi amintesc de vizita la Skt. Petersburg, de rivalitatea de altădată dintre cele 2 popoare în cauză, că şi văd în tribune, mare, jucătorul-surpriză al ruşilor, ocupând pe pânză o bună bucată din tribuna 1… [vezi o imagine cu banerul]

 

Petru cel Mare;



Statuia lui Samson (Rusia) biruind leul, având sub picioare scutul heraldic al Suediei (la Peterhof). Emblema cu lei a Suediei:

Euro 08: Romania-Franţa [sau mai bine nu]

Nul de nul, că nu stiu ce altceva aş putea zice. Mai bine îl las pe un tip de la International Herald Tribune (link), care a găsit inspiratia să descrie astfel jocul:

‘On a mild and sunny evening, the torpor on the field seemed to drain the two sets of fans of the will to cheer. Little bursts of booing, jeering and whistling, as another attack fizzled or at any decision by the referee, became the disgruntled soundtrack. Still, the grass was a particularly restful shade of green and, to the naked eye, appeared to be growing well.’

Într-adevăr. Şi mie mi s-a părut că iarba creştea frumos. Cred ca aţi observat şi voi, nu?

Cinema football

Aruncând o privire la statisticile de azi ale blogului, am observat cu surprindere ca am avut pana seara 14 (!) vizitatori la povestea mea despre filmul cu Moscova si lacrimile ei. Cum se face, va veti intreba?

Am impresia ca e vorba de cei care au vizionat aseara finala Ligii Campionilor din capitala Rusiei. Facând comentatorii ProTV referire la film, de cel putin 2 ori, iata ca unii s-au decis sa se informeze cum sta treaba…

Ca sa vezi cum circula informatia si ce e cultura cinema-football. ГОСТЕПРИИМСТВО!

Sport şi inimă

Aseară, un meci inubliabil la campionatul mondial de handbal feminin: după 20 de minute de prelungiri, naţionala României s-a calificat în semifinale, trecând, chiar la Paris, de selecţionata Franţei. Nu e vorba de performanţă, de vreme ce am jucat finala acum doi ani. Ba, rezultatul e chiar irelevant pentru ce vreau să subliniez, anume voinţa, determinarea, spiritul de echipă. Unul dintre momentele cele mai frumoase din istoria recentă a sportului românesc. Unul dintre momentele acelea când sportul e mai mult decât joacă, e viaţă. În care, printr-un efort de imaginaţie, poţi vedea cu ochii minţii jucătoarele smulgându-şi, în săritură, inima din piept şi aruncând cu ea la poartă.

Competiţie, curaj, rezistenţă, autodepăşire. Demnitate, fericire.

Sportul, acest minunat surogat al războiului.

  handb.jpg

 De la Băileşti la Bercy: Adriana Nechita-Olteanu

într-o interpretare personală a refrenului popular

„Dumnezeu să te păzească de dragostea oltenească”

[pe fundal: 14.000 de spectatori francezi]

 

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: