Replică în revista ‘Studii Teologice’: ce aşteptăm de la ediţia/traducerea patristică

patristicAnul trecut am răspuns unei lungi recenzii la volumul: Epifanie al Salaminei, Ancoratus, Polirom, 2007. Cei care nu au acces la revista Studii Teologice pot descărca de aici textul meu, în care polemizez cu referire la nevoia de contextualizare în analiza unei scrieri patristice.

N.B. Desigur, este recomandat să poate fi citite toate textele care fac contextul acestui dialog teologic: recenzia lui Sabin Preda (ST 1/2008), răspunsul lui Adrian Muraru, ca şi o altă recenzie la Ancoratus de Dragoş Giulea (ambele în ST 3/2008).

Mirsanu, D. (2008). Notă asupra traducerii patristice în cultura română de azi. Răspuns unei critici insuficient contextualizate [A Note on the Patristic Translation in Today’s Romanian Culture: Reply to an Insufficiently Contextualized Critique]. Studii teologice, an 4 (s. n.), nr. 3, 223-229.

download PDF

= poţi descărca şi alte lucrări din folder.

Anunțuri

Dublu şi multiplu în om: între Dr Jekyll şi Mr Hyde

R. L. Stevenson [Dr Jeckyll]: „Man is not truly one, but truly two. I say two, because the state of my own knowledge does not pass beyond that point… I hazard a guess that man will ultimately be known for a mere polity of multifarious, incongruos, and independent denizens”

Cât eşti de sigur pe propria identitate? Şi este ea numai una?

Eşti azi ce ai fost ieri şi vei fi mâine ce eşti azi?

Contează ce eşti? Sau mai degrabă încotro te îndrepţi?

Cât din identitatea ta este construită relaţional şi cât e privat? Ce e privat, dacă există Dumnezeu?

Dacă „e veşnică pe lume doar schimbarea” (Shelley), cum vei ţinti netimpul?

Dacă primeşti Har în dar, de ce să-l pierzi?

„Cui i se pare că stă să ia seama să nu cadă” (I Cor. 10, 12).

6,6,6 şi mântuirea în diagonală (predică „suprarealistă”)

***
**
Despre 6,6,6 şi despre mântuirea în diagonală
(fragment de predică „suprarealistă”)
*
Încerc sa înfatisez dvs. descrierea unei sfinte paralele, o triada de sase. Si nu e vorba nicidecum de numarul apocaliptic al fiarei ci de cu totul altceva.
Îndraznesc o adresare. Cati dintre dvs. s-au întrebat de ce sarbatorim Botezul în data de 6 a lunii (ianuarie)? Si înca o întrebare, în acelasi sens: de ce a rânduit Biserica sa se sarbatoreasca Praznicul Schimbarii la fata a Domnului Iisus Hristos în data precisa de 6 a lunii august? Cunoaste oare Traditia data exacta a petrecerii evenimentelor acestora? Nicidecum.
nebunDar îmi cer îngaduinta sa ma întorc în timp si sa va înfatisez mai intai un alt sase : imemoriala zi a creatiei Omului. Caci lumea a fost creata în sase zile, dupa care Creatorul S-a odihnit în cea de-a saptea. Podoaba creatiei este Omul, faptura zilei celei de-a sasea. Iata deci ratiunea plasamentului: 6 – Creatie / 6 – Botez-Epifanie / 6 – pregustare a slavei dumnezeiesti. Cuvântul creaza; lumina cea neapropiata creaza lumina vietii; apar ape, apar munti, în sfârsit, si stapânul tuturor, omul, liber spre a-si fi, mai presus de toate, siesi stapân. Însa omul alege sa se „descurce singur”; departe de a vedea în sederea în poala Creatorului unica forma a libertatii, o cauta pe aceasta în închisoarea dinafara; se situeaza dincolo de Dumnezeu–Persoana. Risca viata/totul si pierde, cade, se înnegreste. Iata Omul!, acum cazut.
În corelatie cu cele spuse, sa vedem acum ce înseamna Aratarea lui Hristos prin Botezul Sau? Înseamna o noua zi a sasea, o noua creatie, o re-creatie. Unica posibilitate a ridicarii Omului la Dumnezeu era venirea lui Dumnezeu la Om, chip omenesc luând Îndumnezeitorul Omului. Creatia renaste: marile se tem, Iordanul îsi întoarce apele înapoi, muntii salta. Aratarea se face datorita bunatatii si iubirii de oameni, nu dupa dreptate, ci mai presus de dreptate. Prin Botezul Fiului lui Dumnezeu vine harul, ajutorul omului în ridicarea sa. Împlinirea Creatiei se începe cu Epifania.Dar ce voi spune despre al treilea sase ? Schimbarea la Fata este momentul altei aratari: Epifania-Marturie a celor ce vor veni. Fiul lui Dumnezeu da spre gustare ucenicilor putin din slava viitoare. Un antreu întaritor, am putea spune. Lumina vestita de Ioan Botezatorul îsi arata haina nematerialnica alcatuita din tesatura întunericului cel prea- luminos. Tatal îsi da iarasi, ca si la Botez, acordul pentru Fiul Sau: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, întru Care am binevoit” si adaoga „Pe Acesta sa-L ascultati” Se contureaza nevoia luptei omului pentru marea trecere spre vesnicie.
Iata astfel cei trei de SASE: nu 666 ci 6, 6, 6, creatia, re-creatia, pregustarea desavârsirii. Caci unirea cea adevarata se va face dupa venirea cea de-a doua a Dumnezeu- Omului, care va fi ziua vesniciei, ziua a opta (netimpul de dupa istorie).
nebun miscariCe va fi însa între ziua a sasea si cea de-a opta, între creatie si vesnicia redobândita? Sa o numim ziua a saptea poate nu ar fi bine, caci aminteste de ziua de odihna a Creatorului Dumnezeu, si tocmai ca nu e vorba nicidecum de odihna. Aratarea- Manifestare aduce sabia, si nu pacea. Venirea lui Dumnezeu la Om e paradoxul suprem: trebuie sa traim dupa acest paradox. Ziua a saptea e tocmai lupta lumii si viata fiecaruia dintre noi. Lupta lui Hristos e lupta noastra, caci câti în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am si îmbracat. Daca nu murim si înviem cu Mesia-Paradoxul, degeaba ne numim crestini.
Tocmai imposibilul ni se cere. Sa nu-l evitam în viata noastra. Cine suntem noi, bunilor crestini? Stiu ca voi scandaliza cu alegoria dar îl am Învatator si Maestru pe Cel Care S-a facut Scandal omenirii prin moartea si învierea Sa. Suntem o adunare de nebuni, iubitilor: pentru care Iisus s-a rugat, pentru ca „nu sunt din lume”.
Ce e Biserica? Un ospiciu, desigur – al celor care s-au facut nebuni pentru a se face întelepti – şi unic refugiu pentru Fiul Omului sa-Si plece capul.
Suntem nebuni de bunavoie. Iata, ne rugam, nu-i asa? Vorbim nevazutului. Fie sa nu cedam niciodata logicii acestei lumi si sa ne încuiem cu cheile ratiunii în afara Bisericii- Azil. Suntem frumosii nebuni ai Domnului Dumnezeu, cei care cautăm matul mântuitor în diagonală.
Îl las pe marele orator crestin al secolului al III-lea, Tertulian, sa încheie: „Fiul lui Dumnezeu a fost crucificat; nu e ceva rusinos, tocmai pentru ca e de rusine. Si Fiul lui Dumnezeu a murit; merita sa fie crezut, tocmai pentru ca e de necrezut. Si fiind îngropat, el a înviat; nu e nici o îndoiala, pentru ca e imposibil.”
+++ Fragment din Predica la Botezul Domnului 2002 ţinută în biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
Dragos Mirsanu

Looks and Smarts? The „passion” of the beautiful

woman eyesI wonder if striking beauty can be a curse for women wanting to introduce themselves as individuals of many gifts.
I guess few men would go beyond those deep blue eyes or shapely forms and care to make notice of smarts, warmth of soul or other qualities.
Care to comment?

De ce?

teacher-in-death.jpeg

Să ne înţelegem: am mai avut un blog acum o vreme (început în 2003) şi n-a mers. De ce pornesc totuşi pagina asta dacă trecutul mi-a dovedit că nu am nici tăria martorului şi nici focul jurnalistului?

Habar n-am. Poate pentru că îi apreciez pe alţii care spun lucruri frumoase pe blogurile lor, sau măcar adună noutăţi altfel risipite. Imitaţia lucrului bun, cum s-ar (putea) spune…

De ce să scriu: să mă cunosc mai bine (?!) şi să împărtăşesc din frumuseţile lumii (?!) care mă impresionează sensibil zi de zi? Hm…

Şi totuşi, într-o lume în care un om serios nu poate garanta adecvarea decât prin specializare, ce poţi face cu mulţimea de gânduri şi de flori care vor muri mâine? Le bloguieşti sau le cânţi prohodul, bag seamă. R.I.P. şi de la capăt.

Aşa că fac şi eu încercarea asta: un blog-mausoleu cu gânduri simple, dar şi cu unele mai puţin simple, deci niţel vinovate. Cu ceva eseuri şi studii, dar şi cu remarce triviale. M-ar mira să nu regăsesc curând pe această pagină referinţe la Constantin cel Mare, Mateiu Caragiale, Dirk Nowitzki, Mircea Eliade, Taraf de Haidouks sau Jack Nicholson (dezordinea e apofatică).

Dragoş Mîrşanu

P.S. De 2 bani speranţă  că nu moare blogul înainte de a se naşte: adversar jurat al dimineţilor, gândesc că registrul mateian convine bloguirii şi asta mă mângâie imperativ. Dar să vedem…