Fotie în limba română, recenzie de O. Sferlea

Discipulus Simplex:

Dintr-o vreme într-o vreme

Originally posted on Bifolium:

mistagogia_duhului_sfant

RECENZIE | Fotie al Constantinopolului. Mistagogia Duhului Sfânt și Exegeze la Evanghelii. Traducere de Oana Coman, studiu introductiv și tabel cronologic de Ionuț-Alexandru Tudorie, note explicative de Oana Coman, Ionuț-Alexandru Tudorie și Adrian Muraru, ediție îngrijită de Adrian Muraru. Tradiția creștină 15; Polirom: Iași, 2013.[1]

În cultura teologică românească, Sfântul Fotie al Constantinopolului a rămas celebru în special pentru a fi fost protagonistul unuia dintre cele mai tensionate episoade consumate între patriarhia de Constantinopol și cea a Romei, anume ruptura dintre anii 866 și 880, însoțită de anatematizări reciproce. Din păcate, ca teolog, el nu s-a bucurat până acum decât de o largă și nemeritată ignorare, în bună măsură explicabilă prin lipsa aproape completă de traduceri în românește din opera sa. Volumul de față aduce o contribuție semnificativă la umplerea unui mare gol, și este din acest punct de vedere mai mult decât binevenit.

Volumul este deschis…

View original 1,029 more words

Obiecție la o recenzie a volumului Filostorgiu, “Istoria bisericească”

http://bifolium.wordpress.com/2014/07/04/filostorgiu/comment-page-1/#comment-17

[Filostorgiu. Note în marginea ediției în limba română - Daniela Dumbravă]

Aducem recenzentei mulțumirile noastre pentru că s-a aplecat asupra acestui proiect. Cu toate acestea, cititorul merită, cred, să cunoască obiecția amabilă, dar fermă a autorului studiului introductiv și notelor la afirmația că acestea ar fi “în mod vizibil dependente” de ediția în lb. engleză a lui P. Amidon. In fapt, studiul introductiv NU este DELOC dependent de cel scris de Amidon (nici în ceea ce privește conținutul, nici ca structură, nici măcar ca bibliografie, de vreme ce, notabil, Amidon nu folosește valoroasa și singura monografie filostorgiană: G. Marasco, Filostorgio, 2005). In ceea ce privește notele, datorită faptului că sunt succinte și conțin mai ales trimiteri la surse, ar putea apărea dependente de ed. engleză numai pentru cineva care face o comparație fără să știe că Amidon, la rândul său, le-a preluat în mare parte din ediția critică a lui J. Bidez. Ceea ce datorează proiectul românesc lui Amidon, cu adevărat, este structura editorială, căci multe dintre sugestiile de îmbunătățire a prezentării fragmentelor (inclusiv trimiteri noi, ajutătoare la texte editate critic după ediția Bidez) au fost preluate în ediția românească după sugestiile lui Amidon (fapt menționat foarte clar în notele introductive; odată ce un lucru este bine făcut, el trebuie notat și preluat, nu ignorat pentru a păstra o falsă independență). Distinsa recenzentă nu poate fi acuzată de răutate, desigur; graba, însă, poate răni inutil, chiar fără voie.

In altă ordine de idei, sugerăm cititorului interesat și alte recenzii apărute:

 

 

Conspirațiile lui Umberto Eco

Odată cu bomba WikiLeaks, care a explodat global nu demult, ne-am reamintit că dezvăluirea documentelor secrete este unul dintre elementele importante ale teoriilor conspiraţiilor. Apărut în acelaşi an 2010, romanul lui Umberto Eco, Cimitirul din Praga, este o semi-ficţiune creată în orizontul falsificării şi al conspiraţiei, al minciunii.

[ citeşte mai departe ]

De ce ar ține Dumnezeu cu Steaua?

Cei care urmăresc evenimentele sportive îi văd deseori pe jucători sau atleți făcându-și semnul crucii înaintea începerii unei competiții, înaintea încercării de a realiza ceva deosebit în cadrul evenimentului, sau după ce l-au realizat. Vom nota de la început că a te ruga la Dumnezeu pentru păstrarea sănătății este firesc. Dacă gestul este însoțit doar de acest gând, el este pe deplin acceptabil.

Nu arareori, însă, auzim păreri ale celor implicați care își doresc victoria, „dacă va vrea Dumnezeu”. Sau, dacă au obținut-o, este pentru că așa „a vrut Dumnezeu”.

Vai! Are Dumnezeu echipe sau sportivi preferați?

[ citeşte mai departe ]

Biblioteca esenţială (IV): 20 de cărţi filozofice

Între lecturile creștinului cultivat se vor regăsi și cărți cu alură filozofică, fie sub o formă academică (de școală), fie sub una mai accesibilă, adică în registrul unei „gândiri” de factură filozofică, materializată în eseu sau apoftegmă.

Această „categorie” de lectură este preferată de unii creștini dar este, în același timp, ignorată, ori chiar disprețuită, de alții. Șocul este generat, cel mai adesea, de o aparentă contradicție între dorința urmării unei Sfinte Tradiții și speculația asociată de obicei cu demersul filozofic, considerată inacceptabilă.

Lucrările recomandate mai jos nespecialiștilor cuprind atât cărți reprezentative în istoria omenirii din epocile trecute, cât și opere moderne. Numitorul lor comun este, desigur, filonul religios, care poate fi parafrazat filozofic, cel mai adesea, ca preocupare pentru adevăr și virtute. Ele sunt semnate de mari filozofi (Platon, Pascal, Kant sau Kierkegaard), de teologi (Iustin Martirul, Boethius, sau Cusanus) de mari gânditori creștin-ortodocși (Berdiaev, Steinhardt sau Yannaras), ori de altă confesiune (Chesterton, de Rougemont, Weil), ca și de unul dintre filosofii necreştini notabili (Cioran).

[ citeşte mai departe ]