Băsescu şi musulmanul plus alte câteva referinţe la religie în dezbaterea preşedinţilor

La dezbaterea candidaţilor din acesată seară referinţele religioase au fost marginale dar nu au lipsit:

  1. metafora cu Biblia care are valoare pentru un credincios şi e doar o stivă de hârtii pentru ateu, la fel constituţia… (Antonescu)
  2. Doamne-ajută (Antonescu)
  3. citatul din Sf. Ioan Gură de Aur (Geoană)
  4. P.F. patriarh Daniel ca model moral (Geoană)
  5. folosirea resurselor sociale ale BOR (integrarea de către stat, probabil folosirea asistenţilor sociali ai Bisericii) (Geoană)
  6. rolul f. important şi de apreciat al BOR în diasporă, mai ales în Italia şi Spania (Băsescu)
  7. creştinarea unui copil musulman (în ortodoxie) ca cea mai frumoasă faptă făcută în calitate de om (nu politic) (Băsescu)
  8. Aşa să mă ajute Dumnezeu (Băsescu)

În opinia mea, povestea creştinării musulmanului se arată uimitoare în discursul unui candidat la preşedinţie. Există şi cetăţeni musulmani în România… Oriunde în altă parte în Occident, chiar şi în Italia, afirmaţia ar fi fost considerată contraproductivă, chiar autodestructivă. Folosit în prime-time-ul campaniei, acest punct – cu tot caracterul său personal, într-adevăr – arată, în opinia mea, că România nu este, în acest moment, (încă?) parte a Europei de astăzi. E şi de rău şi de bine. România ar fi putut fi, da, o parte frumoasă a unei Europe acum improbabile.

update: legat de asta, citeşte şi:

Tatarii il sustin pe Geoana, dupa ce Basescu a declarat ca a crestinat un musulman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s