Călătorie audio prin muzica clasică 24: Mozart [concerte pian]

mozart

Mozart

Astăzi încep o serie de episoade în care facem cunoştinţă cu muzica unuia dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor, clasicul prin excelenţă…

1756-1791 Wolfgang Amadeus MOZART, născut la Salzburg, a fost pur şi simplu un „compozitor neîntrecut în toate formele de muzică – operă, simfonie, concert, muzică de cameră, vocală, pian, cor, absolut orice” fiind totodată „cel mai bun pianist şi organist din Europa”… „practic, nu există absolut nici un lucru în muzică pe care el să nu ştie să-l facă mai bine decât oricine altcineva” (Harold C. Schonberg, Vieţile marilor compozitori, trad. A.I. Ionescu, Lider, 2008, 82).

De prisos să scriu aici despre viaţa sa – cred că mai toată lumea ştie parcursul vieţii sale, de la copilul-minune la sfărşitul prematur înainte de împlinirea a 36 de ani. A fost un geniu muzical prea puţin înzestrat în celelalte privinţe (frumoasele sale scrisori pot fi menţionate aici), mai ales în organizarea propriei vieţi.

Pe plan muzical, şi-a cunoscut predecesorii importanţi, s-a inspirat din opera lui Haydn (pe care l-a apreciat), Bach sau Handel. „Muzica lui Mozart este deopotrivă uşor şi greu de ascultat: uşor, datorită graţiei sale, a melodiei care nu se sfârşeste niciodată, a organizării ei clare şi perfecte; greu, din cauza profunzimii, a subtilităţii, a caracterului ei pătimaş” (Schonberg 90). A fost mai puţin apreciat până spre perioada lui Wagner, când situaţia începe să schimbe.

Operele lui Mozart sunt deosebit de importante în istoria genului. Personal, le gust destul de puţin, nu am avut ocazia şi/sau organul necesar. Cu restul compoziţiilor sale e altă poveste, pe care sper să v-o împărtăşesc în episoadele ce urmează, nu ştiu câte…

E greu de spus care e cea mai bună alegere de prezentare în cazul operei unui titan. Unii ar spune că evoluţia sa este deosebit de importantă. Astfel, anul 1781 ar însemna începutul perioadei de maturitate, care conteaza într-adevăr. Fiindcă e mai facil pentru noi amatorii, păstrez totuşi împărţirea pe genuri.

***

Încep azi prin a vă invita la o audiţie din minunatele concerte pentru pian, pe care Mozart le-a compus într-o formă apropiată de amploarea unei simfonii. Din cele 27 de concerte, primul cu adevărat valoros (matur) este îndeobşte considerat a fi Concertul nr. 9. Concertul nr. 17 iar, apoi aproape toate concertele nr. 20-27 sunt capodopere.

Mai întâi, iată prima mişcare a Concertului nr. 9 în mi diez major, K271, Allegro:

https://discipulussimplex.files.wordpress.com/2009/07/moz9.pdf

Apoi, iată a 3-a mişcare a Concertului nr. 17 în sol major, K453, Allegretto – Finale. Presto:

https://discipulussimplex.files.wordpress.com/2009/07/moz17.pdf

Urmăm cu prima mişcare a întunecatului şi profundului Concert nr. 20 în re minor, K466, Allegro:

https://discipulussimplex.files.wordpress.com/2009/07/moz20.pdf

Acum, partea a 2-a a veselului Concert nr. 23 în la major, K488, Adagio:

https://discipulussimplex.files.wordpress.com/2009/07/moz23.pdf

Urmează nobilul Concert nr. 24 în do minor, K488. I. Allegro:

https://discipulussimplex.files.wordpress.com/2009/07/moz24.pdf

Sfârşim cu partea 1-a a fericitului Concert nr. 27 în si bemol major, K595, Allegro:

https://discipulussimplex.files.wordpress.com/2009/07/moz27.pdf

************************************************************

<<< 23: Boccherini, C. Stamitz, Salieri, Clementi ***  25: Mozart [concerte] >>>

Disclaimer: No copyright infringement was intended. The musical samples have a lower sound quality (<85 kbps) and are included for illustrative purposes only. However, should anyone feel diferently about any file, I will remove the link.

11 thoughts on “Călătorie audio prin muzica clasică 24: Mozart [concerte pian]

  1. Pingback: Călătorie audio prin muzica clasică 25: Mozart [concerte] « Discipulus Simplex

  2. Pingback: Călătorie audio prin muzica clasică 23: Boccherini, C. Stamitz, Salieri « Discipulus Simplex

  3. Este ceva deosebit ca sa poti sa iti relaxezi mintea dupa o zi incarcata la serviciu cu aceste piese splendide,linistitoare si absolut superbe.M-ar interesa si alti compozitorica Brahms,Haydn.Schubert si alti mari compozitori.Ma bucur ca existati!In acesta „galagie”care este viata de zi cu zi sunteti ca o gura de aer…Bravo!

  4. Domnule Dragos Mirsanu, faceti ceva incredibil pentru epoca pe care o traim, aduceti in atentia internautilor, una din valorile absolute ale acetei lumi: muzica lui MOZART ! Felicitari si va rog sa continuati !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s