Mihail Neamţu, Elegii conservatoare

elegiiAş dori să sugerez spre lectură noul volum al lui Mihail Neamţu, „Elegii conservatoare. Reflecţii est-europen despre religie şi societate”, Eikon, 2009. Desigur, mulţi dintre cititorii acestui blog vor fi citit deja multe dintre textele adunate în acest volum. Asta nu vă va împiedica, cred, să le gustaţi iarăşi, tocmai pentru că orice grupare de fel conţine, într-o măsură mai mică sau mai mare, promisiunea unui program. Vă las să descoperiţi singuri mesajul din spatele acestor mesaje provocatoare şi reacţionare, despre care se poate spune, cel puţin, că sunt binevenite într-un timp în care orice minte conştientă caută să îmbine grija pentru social cu aspiraţia eshatologică.

După lectura volumului, în chip de minimă recomandare, vă invit să citiţi necesarul, provocatorul şi bine-închegatul text „Radicalismul islamic şi cultura libertăţii”. Am apreciat în mod deosebit secţiunea „Coram Deo”, unde am regăsit pagini care m-au mişcat la timpul lor şi care sunt mereu proaspete, precum cele din „Novus Adam”, dar şi paginile observatorului inspirat din textul care încheie – bună alegere! – volumul: „Promisiunile tăcerii”. Închei cu un pasaj din acest ultim text:

Acasă, la servici sau în magazine, incontinenţa verbală pare a fi devenit a doua noastră natură. Viaţa noastră pare uneori o gară deschisă vraişte în faţa oricărei interjecţii, captând uruitul de tip „Formula 1” al bulevardelor, mesajul nefiltrat al monitoarelor TV, bâzâitul aparatului radio, zumzăitul telefonului mobil.

Politicianul lipsit de blog pare mizantrop, scriitorul fără palmares radiofonic e pesemne taciturn iar profesorul universitar neinclus într-o tombolă televizată echivalează cu o bizarerie. Înjurătura bruiază ecoul colindelor, după cum isteţimea invitaţilor la „talk-shows” sufocă dreptul nostru la mirare, inocenţă sau nedumerire.

Puteti cumpara de aici: Elegii conservatoare. Reflectii est-europene despre religie si societate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s