Eliade, de la savant la scriitor şi retur

Iată un articol pe care l-am semnat în Adevărul literar şi artistic anul trecut (anul centenarului Mircea Eliade):

Eliade, de la savant la scriitor şi retur

EliadeMircea Eliade pare să fi fost autorul a două opere distincte: una de savant (mult mai cunoscută în afara României) şi una de creator de literatură (mult mai cunoscută în ţară). În ce mod şi la ce nivel se pot „reconcilia” aceste două opere? Ce câştigă proza lui Eliade datorită cunoştinţelor sale de savant şi în ce mod Eliade scriitorul îl completează pe istoricul religiilor?

Personal, având, prin natura preocupărilor, mai multe afinităţi cu istoria religiilor decât cu beletristica, m-am socotit cu aceia care au căutat să se decidă asupra necesităţii lecturării operei literare a lui Eliade pentru corecta înţelegere a abordării sale în studiul ştiinţific. În acest sens sunt scrise şi rândurile de faţă.

Unul dintre cei mai atenţi studenţi ai operei lui Eliade în integralitatea sa, Mac Linscott Rickets, remarca în nota de traducător la versiunea americană a Nopţii de Sânziene: „Această creaţie literară nu e un simplu „«hobby» pentru savant; este în aceeaşi măsură vocaţie pentru Eliade pe cât îi sunt cercetările sale asupra religiilor exotice. El s-a referit la opera sa de studiu al istoriei religiilor ca implicând un sacrificiu personal – sacrificiul vocaţiei sale literare – acceptat din dorinţa impunerii unei noi concepţii despre homo religiosus.”1

Eliade şi-a scris opera de savant în română, franceză şi engleză. Desigur, opţiunea lui de a continua chiar şi după permanentizarea exilului să facă literatură exclusiv în limba maternă a contribuit la recepţia relativ slabă a operei sale de ficţiune în afara spaţiului limbii române, în ciuda numeroaselor traduceri de care opera sa a beneficiat. Un al doilea motiv, încă şi mai semnificativ, pentru care operele sale literare au fost ignorate de majoritatea cititorilor studiilor sale ştiinţifice a fost prejudecata că acestea nu pot fi decât încercări de imaginaţie, un mod prin care Eliade trebuie că se relaxa între scrierea studiilor sale savante. În acest sens, este memorabilă iritarea editorului francez Payot care, la aflarea veştii că lui Eliade i se publicase o lucrare literară în traducere franceză, i-a recomandat în termeni fermi să nu-şi ameţească cititorii, care îl cunoşteau ca autor al Tratatului de Istoria Religiilor.

La rândul său însă, savantul român şi-a exprimat exasperarea cu privire la limitarea pe care o dovedeau savanţii angajaţi în studiul religiei. Pentru el, cercetarea care consistă din adunarea şi interpretarea datelor ştiinţifice nu e nicicum singura modalitate de a obţine cunoaşterea; imaginaţia trebuie să joace şi ea un rol important.Eliade

Pe când rememora procesul de creaţie al uneia dintre cele mai importante dintre scrierile sale, Eliade mărturiseşte că „Înţelesurile ascunse ale multor episoade le-am înţeles numai după finalizarea romanului. Astfel pot spune că această carte a fost pentru mine – şi sper că va fi pentru cititori – un instrument de cunoaştere.”2

Prin această afirmaţie „tare” doresc să introduc aici problema viziunii lui Eliade asupra rolului literaturii sale, din perspectiva istoricului religiilor. Voi continua să folosesc ca ghid introducerea sa la traducerea americană a Nopţii de Sânziene, care este, alături de Încercarea labirintului, unul dintre textele cu adevărat revelatoare pentru subiectul de faţă, însă destul de puţin cunoscut (sau luat în considerare) la noi în ţară. Această mărturie din 1978 este foarte interesantă prin afirmaţiile conţinute şi prin faptul că e facută la o vârstă avansată, a decantărilor. S-a remarcat uneori că deosebita preţuire a autorului pentru activitatea sa literară poate fi citită din perspectiva aşteptărilor sale crescute din acea perioadă în vederea unei posibile candidaturi la premiul Nobel. Cunoscut în general pentru contribuţiile ştiinţifice, e posibil ca Eliade să fi simţit nevoia unei „ridicări” a literaturii la nivelul valorii şi receptării operei de cercetare.

Remarcând acest posibil bemol la cheia textului, voi începe prin a cita unul dintre pasajele cele mai revelatoare pentru relaţia ştiinţă-literatură în opera eliadescă: „Pe când eram încă foarte tânăr, mi-am dat seama că, oricât de captivat aş fi fost de studiile orientale şi de istoria religiilor, nu voi putea să renunţ la literatură. Pentru mine, scrierea de ficţiune – povestiri, nuvele, romane – a fost mai mult decât o «violon d’Ingres»; a fost singura mea modalitate de a-mi păstra sănătatea mentală, de a evita o nevroză.”3 Eliade vorbeşte de o adevărată luptă cu sine însuşi pentru eliberarea temporară din captivitatea activităţii ştiinţifice prin lucrul său la opere de ficţiune. Întreruperea studiului limbii sanscrite în India pentru a scrie un roman sau, la Paris, a lucrului la Le Chamanisme pentru a scrie Noaptea de Sânziene sunt explicate de Eliade prin imposibilitatea de „a locui concomitent în două lumi – cea a cercetării ştiinţifice şi cea a imaginaţiei literare”.4

O altă mărturie importantă despre relaţia între savant şi scriitor este dată în Memorii, unde se face referire la procesul de creaţie din spatele textului intitulat Şarpele. Astfel, colaborarea dintre cei „doi” nu a fost alterată de cunoştinţele savantului ci, din contră – şi spre surpriza lui Eliade însuşi – scriitorul a refuzat orice cunoştinţă specială care ar fi putut fi oferită de savant (aici, cu privire la mitologia şarpelui). Eliade sugerează că procesul scrierii Şarpelui i-a prilejuit – fără să-şi dea seama şi fără s-o intenţioneze – aceeaşi descoperire care va fi dezvoltată ulterior în scrierile sale ştiinţifice, cum că lumea e deopotrivă ce apare a fi şi în acelaşi timp un cifru.

EliadeS-ar putea considera, la o primă vedere, că Eliade trebuie să-şi fi folosit scrierile literare spre susţinerea tezelor sale ştiinţifice. Dimpotrivă, mi se pare că cercetarea şi creaţia de ficţiune sunt abordări complementare pentru înţelegerea sacrului. Acesta e modul în care Eliade însuşi a privit relaţia de „împreună” a celor două activităţi ale sale: „Ştiu din propria-mi experienţă că unele dintre creaţiile imaginaţiei mele literare au contribuit la mai buna mea înţelegere a anumitor structuri religioase şi că, uneori, fără a fi realizat la momentul compunerii lucrărilor de ficţiune, imaginaţia literară a utilizat materiale sau sensuri pe care le studiasem, ca şi cum repetam formule în regimul diurn al spiritului.”5 Scriitorul este, prin opera literară susţinută de imaginaţie, creator de univers şi prin aceasta creaţia literară se aseamănă evident procesului de creare a mitului. Istoricul religiilor şi scriitorul au aceeaşi problemă, căci au de-a face cu structuri diferite ale spaţiului (sacru şi mitologic), cantităţi diferite ale timpului şi enigmatice lumi, nefamiliare şi stranii, aşa cum remarca Eliade în prefaţa unei alte traduceri în limba engleză din 1970. Unul dintre cei mai de seamă interpreţi ai operei literare eliadeşti, Matei Călinescu, nota că simbolurile au, pentru autorul nostru, viaţă proprie, iar interpretarea lor este un efort totalizator. „La final – spune Călinescu – totul se reduce la aceeaşi problemă: nerecunoaşterea Transcendentului care se camuflează pe sine în istorie”6. Nu e desigur vorba de necunoaştere, ci de nerecunoaşterea lui „dincolo”. Sub acest semn stă, într-adevăr, literatura, dar şi opera de savant a lui Mircea Eliade.

1 M. Eliade, The Forbidden Forest. Traducere de M.L. Ricketts şi M.P. Stevenson, cu o prefaţă de M. Eliade (Notre Dame, Indiana: University of Notre Dame Press, 1978), p. XIV.
2 Ibid., p. IX.
3 Ibid., p. V.
4 Ibid., p. VI.
5 Ibid.
6 Călinescu, Matei, „Imagination and Meaning: Aesthetic Attitudes and Ideas in Mircea Eliade’s Thought”, Journal of Religion 57, 1 (Jan. 1977), p. 3

Dragoş Mîrşanu, „Eliade, de la savant la scriitor şi retur”, Adevărul literar şi artistic 16, nr. 862, Martie 14 (2007), p. 1 şi 9.

Link la sursa online: http://www.adevarul.ro/articole/eliade-de-la-savant-la-scriitor-si-retur/305955

Alte articole legate: Mircea Eliade et la redécouverte du sacré

One thought on “Eliade, de la savant la scriitor şi retur

  1. Pingback: Mircea Eliade et la rédecouverte du sacré « Discipulus Simplex

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s