Sport şi inimă

Aseară, un meci inubliabil la campionatul mondial de handbal feminin: după 20 de minute de prelungiri, naţionala României s-a calificat în semifinale, trecând, chiar la Paris, de selecţionata Franţei. Nu e vorba de performanţă, de vreme ce am jucat finala acum doi ani. Ba, rezultatul e chiar irelevant pentru ce vreau să subliniez, anume voinţa, determinarea, spiritul de echipă. Unul dintre momentele cele mai frumoase din istoria recentă a sportului românesc. Unul dintre momentele acelea când sportul e mai mult decât joacă, e viaţă. În care, printr-un efort de imaginaţie, poţi vedea cu ochii minţii jucătoarele smulgându-şi, în săritură, inima din piept şi aruncând cu ea la poartă.

Competiţie, curaj, rezistenţă, autodepăşire. Demnitate, fericire.

Sportul, acest minunat surogat al războiului.

  handb.jpg

 De la Băileşti la Bercy: Adriana Nechita-Olteanu

într-o interpretare personală a refrenului popular

„Dumnezeu să te păzească de dragostea oltenească”

[pe fundal: 14.000 de spectatori francezi]

 

2 thoughts on “Sport şi inimă

  1. Am vazut si eu meciul, m-a impresionat. M-a impresionat din perspectiva suporterului („romanas bun”) si implicit a tensiunii aferente. Nu pot sa ma pronunt tehnic, tactic, etc, pentru ca nu ma pricep. Nici de arbitraj nu pot spune prea multe (binenteles ostil, asa cum am retinut de la comentator la fiecare decizie impotriva noastra).

    Pot spune ca a fost o experienta aproape masochista (am vrut sa schimb programul de cateva ori), condimentata si cu tensiunea (supra)creata (din nou) de comentator.

    La final am simtit sentimentul ala de euforie linistita, ca dupa cea mai grea si dureroasa operatie stomatologica.

    Astazi tocmai s-a incheiat semifinala cu Rusia, echipa care ne-a batut exemplar (de data asta comentatorul a apreciat arbitrajul, eu – deja initiat in handbal de 48 de ore, am avut vaga parere ca au cam fluierat PENTRU noi; ca un amanunt, la un moment dat, din cele 8 goluri inscrise de noi 4 erau din lovitura de la 7 metri (pe langa alte vreo 3 ratate, dar poate or fi fost rusoaicele excesiv de brutale).

    Asta este sport si nimic mai mult. Dupa ce a pierdut, antrenorul francez a avut puterea sa aprecieze lucid cateva din jucatoarele noastre. Presupun ca noi am fi acuzat, desigur, arbitrajul.

    A pretinde si a exalta ultra-sentimente (nu mai spun de tensiuni arteriale) din cauza unui sport mi se pare o chestie mostenita de noi, romanii de la un ultra-nationalisto-comunism defunct.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s