Cetăţuia şi ortodocşii de limbă greacă (III)

Deşi activitatea tipografică desfăşurată la mănăstirea Cetăţuia se încheie, Iaşii Moldovei au continuat să fie un centru tipografic pentru credincioşii de limbă greacă aflaţi sub stăpânire otomană, căci mănăstirea Sf. Sava a preluat această binecuvântată activitate. Moştenirea patriarhului Dositei, despre care Nicolae Iorga spunea că „îl putem considera ca pe cel dintâi statornicitor al Renaşterii greceşti în principate”, va fi sporită la noi timp de aproape un veac.
Chiar dacă activitatea tipografiei de la Cetăţuia a încetat, nu înseamnă însă că viaţa culturală a mănăstirii a încetat şi ea. Nu trebuie să uităm că învăţaţii pomeniţi deja mai sus au găsit aici şi în continuare un mediu deosebit de prielnic desfăşurării activităţii lor culturale. Ieremia Cacavela, cu studii la Lipsca şi Viena, „dascăl elin al Bisericii răsăritene”, teolog, filozof şi maestru în retorică, a fost profesor fiilor lui Constantin Cantemir. A scris Despre deosebirile dintre cele două Biserici, Despre azimă, a corectat Tomul dragostei, de patriarhul Dositei. Ioan Molivdul din Heracleea, profesor al fiilor lui Duca Vodă, preda fizica şi matematica, fiind şi medic al curţii voievodului. Va ajunge mitropolit al Silistrei. Un alt profesor de renume a fost şi Spandonic, „filozof peripatetic”, care le-a fost dascăl şi fiilor lui Gheorghe Duca; activitatea sa va fi legată de mănăstirea Cetăţuia.
Pe la 1758, vieţuia în mănăstire călugărul-cărturar grec Cezarie Daponte, care va scrie şi biografia ilustrului înaintaş patriarhul Dositei, a cărui activitate culturală se identificase, în mare măsură, cu locaşul mănăstiresc Cetăţuia. Tradiţia culturală se va menţine aici pentru mult timp încă: chiar la începutul secolului al XIX-lea, egumenul mănăstirii a achiziţionat în bibliotecă tratatul de filozofie al lui Soave în traducerea lui Grigore Constandas.
Concluzionând, în urma celor prezentate devine evident că mănăstirea Cetăţuia a îndeplinit un important rol cultural şi spiritual pentru întreaga lume ortodoxă, mai ales în perioada când mare parte dintre credincioşi se găseau lipsiţi de libertatea necesară gândului ce înalţă pe om către Dumnezeu. Prin personalităţile marcante găzduite aici şi prin activitatea tipografică dedicată cititorilor de limbă greacă, Cetăţuia a constituit un bastion de apărare al credinţei ortodoxe într-o perioadă de mari dispute şi rătăciri teologice.

Bibliografie selectivă:
1. Stăniloae, D., Viaţa şi activitatea patriarhului Dositei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările româneşti, Bucureşti, 1929
2. Simionescu, D., Le monastere de Cetătzuia, Iassy, foyer de culture de l’orient ortodox, Bucureşti, 1942
3. Iorga. N., Istoria literaturii române din secolul al XVIII-lea, vol. I, ed. a 2-a, Bucureşti, 1969, pp. 28-32
4. Grigoraş, N., Mănăstirea Cetăţuia-Iaşi, Iaşi, 1977, pp. 72-74
5. Băltuţă, Mitrofan, „Tipografia grecească de la mănăstirea Cetăţuia”, în vol. Credinţă şi cultură în Moldova III. Cultură creştină şi simţire românească, Iaşi, 1995, pp. 32-38

Cetăţuia şi ortodocşii de limbă greacă (II)

 

În 1682 se deschide seria tipăriturilor greceşti la Cetăţuia, în acelaşi timp inaugurându-se o epocă de astfel de tipărituri în Ţările Române, care va dura peste un secol. Prima carte va fi Întâmpinarea contra primatului papei de Nectarie, Patriarhul Ierusalimului, cu o prefaţă a patriarhului Dositei în care îi aduce laudă voievodului moldovean Gheorghe Duca.
A doua tipăritură o va constitui lucrarea Sfântului Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului, În contra ereziilor (1683). Lucrarea prezintă în stil apologetic dreapta credinţă, sfintele ceremonii şi taine ale Bisericii şi se explică Simbolul credinţei ortodoxe. Împreună s-a tipărit şi explicarea rânduielii bisericeşti a lui Marcu Eugenicu al Efesului. O descriere a lucrării este realizată de Dositei: „Simion Tesaloniceanul cel care rezumă Sfânta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi spre învăţătură uşoară celor neînvăţaţi, spre buna înţelegere celor ce se străduiesc şi spre păstrarea în memorie de către cei înţelepţi. Acest soare dumnezeiesc al Bisericii lui Dumnezeu care luminează şi pe cei simpli cu razele învăţăturii lui era până azi ca o grădină închisă şi ca un izvor pecetluit necunoscut fiind de cei mulţi. Însă prin bunul şi strălucitul binecredinciosul Duca Vodă le-a adus la lumină poruncind să fie tipărite cu cheltuiala proprie.” În altă parte: „S-a tipărit în Iaşii Moldovei cu cheltuiala a prea întru toate strălucitorului, a prea piosului şi prea măritului Domnitor Domnului Domn Io Duca Voevod a toată Moldo-Vlahia. Cu îngrijirea şi îndreptarea a prea învăţatului Ioan Molivd, de prea iubitorul de Dumnezeu Episcop al Huşilor Kir Mitrofan în anul 1683”.
După pierderea tronului de către Duca Voievod (sfârşitul anului 1683) şi după o perioadă tulbure în politica Moldovei, abia în vremea lui Constantin Cantemir (1685-1693) se poate din nou folosi tipografia mănăstirii Cetăţuia. Singura tipăritură va fi însă o cărticică, Rânduiala Sfinţilor martiri Serghie şi Vach, pentru noua ctitorie mănăstirească a voievodului muntean Şerban Cantacuzino, locaşul de la Cotroceni. Prin această carte dedicată voievodului patriarhul ierusalimitean Dositei a urmărit atragerea simpatiei voievodului, în vederea viitoarei activităţi desfăşurate de cărturar în Ţara Românească. O însemnare de la sfârşitul tipăriturii spune că „Dositei, odată cu moartea lui Duca în Polonia, s-a mutat cu activitatea sa în Ţara Românească, dar gândul lui era mereu la Iaşi la mănăstirea Cetăţuia”.
Lipsa posibilităţilor financiare pentru întreţinerea lucrărilor tipografice a făcut pe voievozi să nu mai poată sprijini tipărirea altor cărţi. Urcarea pe tron a fiului lui Gheorghe Duca, Constantin Duca, iubitor al literelor, a însemnat şi momentul în care s-a reluat cu adevărat activitatea tipografiei de la Cetăţuia.
Reîntors la Iaşi, Dositei va tipări în 1694 o lucrare de mari dimensiuni, deosebit de importantă: Tomul împăcării. Ea are un caracter polemic, fiind îndreptată împotriva unei lucrări blasfemiatoare la adresa Bisericii ortodoxe ce se răspândise în Moldova (din 1692), Manual despre Duhul Sfânt al lui Leon Allatius. Tomul tipărit de Dositei era o antologie de scrieri semnate, între alţii, de Eugenicul fratele lui Marcu Efesanul, Gheorghe Corresios, Macarie ieromonahul, Teodor Agalianul, Matei Vlastares, ca şi de anonimi. Toate aceste texte erau îndreptate împotriva falsei uniri cu latinii înfăptuită la sinodul florentin. Din unele însemnări de pe paginile cărţii aflăm că tomul era pregătit încă din 1692, dar probabil că tulburările de ordin politic au făcut imposibilă tipărirea sa. Acum, la 1694, aceasta s-a realizat prin grija cărturarului Dimitrie Pădure.
În acel an 1694 s-au realizat şi alte tipărituri, de egală importanţă pentru întreaga lume ortodoxă. Mai întâi, o lucrare a lui Ioan Eugenicos diaconul, Discurs contra hotărârilor sinodului de la Florenţa. Corectura este făcută de patriarhul Dositei, iar executarea tipăriturii de către acelaşi Dimitrie Pădure.
O a altă lucrare ce se va tipări la Cetăţuia este lucrarea lui Dositei, Manual în contra lui Ioan Karyophylles. Paginile al căror autor este Dositei sunt cele ale prefeţei, şi respingerea fiecărui capitol al opuscului eretic.
Ultima lucrare tipărită va fi Tomul dragostei asupra latinilor, în Iaşii Moldovei şi cu cheltuiala Sfântului Mormânt. Corector fiind învăţatul Ieremia Cacavela, tomul cuprinde 25 de scrieri care priveau principalele chestiuni ce deosebeau creştinismul răsăritean de cel apusean.

(va urma)

Cetăţuia şi ortodocşii de limbă greacă (I)

Mănăstirea Cetăţuia şi ortodocşii de limbă greacă

Ctitorie vestită a voievodului Moldovei Gheorghe Duca, mănăstirea Cetăţuia din Iaşi nu este numai un important locaş al spiritualităţii ortodoxe din Ţările Române, dar înscrie şi o pagină importantă în istoria culturală a întregului creştinism răsăritean.
Activitatea culturală desfăşurată la această mănăstire se înscrie în mai ampla renaştere a literelor în Iaşii Moldovei, începând cu prima jumătate a secolului al XVII-lea, atunci când voievodul Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam vor face din capitala Moldovei un centru cultural de mare renume în toată lumea ortodoxă.
Cetăţuia dobândeşte mare prestigiu încă de la începutul existenţei sale (din 1669), fiind închinată patriarhiei Ierusalimului. Se afla în acele vremuri patriarh în acest scaun Dositei, un cărturar de prim rang, care, după ce sfinţeşte mănăstirea, îşi propune să facă din ea un loc al renaşterii culturale greceşti pentru toţi credincioşii aflaţi atunci lipsiţi de libertatea necesară sporului spiritual şi cultural. Pentru început, trebuie să menţionăm că prin daniile mănăstirii s-a refăcut Biserica Naşterii Domnului din Betleem şi s-au acoperit cheltuielile necesare tipăririi lucrării Pavăza Ortodoxiei de la Sinodul din 1672 din Ierusalim.
Patriarhul aduce la Iaşi, după sfinţirea mănăstirii, pe teologul şi filozoful grec Nicolae Kirameus, profesor la şcoala patriarhiei de la Constantinopol. Acesta va sta pentru scurt timp la Cetăţuia, căci va muri în 1672 şi va fi îngropat aici. Biblioteca sa rămâne mănăstirii. Dintre scrierile sale amintim: Despre medicină, Despre rânduiala Sfîntului Mir, Despre principiile teologice, Despre prietenie şi dragoste, şi altele.
Având un mare sprijin în persoana voievodului Gheorghe Duca, patriarhul Dositei îşi exprimă cea mai mare dorinţă a sa, aceea de a avea o tipografie pentru tipărirea cărţilor de cult sau cu conţinut doctrinar. Acest deziderat constituia deja de ceva timp o necesitate de prim ordin, mai ales datorită disputelor teologice ce tulburau atunci atât de puternic credinţa ortodoxă. Prin tipărirea de lucrări valoroase s-a reuşit împlinirea nevoilor spirituale şi culturale ale tuturor creştinilor, de asemenea şi reducerea efectelor atât de grave ale disputelor doctrinare.
Astfel, din anul 1681, grecii îşi au propria tipografie, aşezată la Sfânta mănăstire Cetăţuia, cea dintâi tipografie pentru cărţile greceşti din tot Orientul. Pentru un timp aceasta a fost şi unica tipografie în care s-au tipărit cărţi în limba greacă. Câteva tipărituri se mai făcuseră totuşi înainte: două sau trei în tipografia înfiinţată de patriarhul Kiril Lucaris la Constantinopol; la Trei Ierarhi se tipărise Gramata lui Partenie I (1642) prin care se condamna Mărturisirea de credinţă a lui (Pseudo) Kiril Lucaris.
Principalul iniţiator şi organizator al acestei renaşteri culturale a fost, desigur, înţeleptul patriarh Dositei. Iată ce va mărturisi el, în legătură cu începuturile tipografiei: „În anul 1681 mă găseam la Iaşi şi văzând că moldovenii posedau o tipografie, în timp ce grecii nu aveau deloc mi-era ciudă, dar Dumnezeu, care conduce şi îndeplineşte toate bunele acţiuni, a făcut să găsesc pe călugărul Mitrofan căruia noi îi dădurăm bani pentru a cumpăra şi organiza o tipografie nouă.”. Român de origine, cunoscător al limbii greceşti precum şi a meşteşugului tipografiei încă din tinereţe, pe care, după cum însuşi mărturiseşte, l-a învăţat „cu multă osteneală”, Mitrofan a fost mâna dreaptă a patriarhului în ceea ce priveşte munca tiparului la Cetăţuia. Meşterul cărturar va deveni ulterior episcop la Huşi, lucrând şi la traducerea Bibliei lui Şerban de la Bucureşti (1688).

(va urma)

D.M.

P.S. Cetăţuia cum a fost şi este.  Fotografie preluată de pe www.nowandthen.ro, creditată P. Lozba. Dacă deranjează pe cineva preluarea, o voi şterge.