Despre cultura bine rânduită (din dl. Patapievici)

„Despre Idei şi blocaje”. În capitolul său cel mai elocvent şi incitant, ultimul, dl Patapievici gândeşte un model pentru o cultură bine rânduită. Iată două fragmente notabile, la p. 138-139 şi 141-142:

Ca să înţelegem valoarea noţiunii de „cultură bine rânduită” trebuie să pornim de la două constatări. Prima că gradul de civilizaţie al unei societăţi este direct proporţional cu nivelul său general de cultură, iar acest nivel este fixat de cultura generală. A doua constatare este următoarea: civilizaţia a cărei cultură este doar cultură generală este condamnată la producţii care sunt fie minore, fie imposibil de evaluat (când se întâmplă sa fie majore). Paradoxal exprimat – dacă nu ai cultură generală, eşti incult, oricât de performant ai fi; dacă ai doar cultură generală, însăşi noţiunea de performanţă are un sens minor, iar majorul, ca atare, nu poate fi nici perceput, nici exploatat.

Pentru lumea universitară umanistă, moda vine astăzi din lumea anglo-saxonă: ce se mănâncă în universităţile americane se mestecă îndelung în Romania; ce se asimilează acolo se desamilează cu delicii aici. Pentru o ţară care numără peste un milion de victime ale ideologiei marxist-leniniste, revenirea în forţă a marxismului în deghizament postmodern (studii critice, postcolonialism, feminism, tot sosul) este stupefiantă intelectual şi dezgustătoare moral. Pe când avea drept cultură doar cultura generală, România nu a reuşit să parcurgă toate etapele autonomizării disciplinelor speciale şi a rămas să suporte toate dezavantajele lipsei de specializare, fără să poată trage foloasele culturii ei generale. Astăzi, după prăbuşirea Cortinei de Fier, când s-a aruncat suflet şi corp într-o nouă operaţiune de copiere a Occidentului, care nu mai are cultură generală, România depreciază ce mai are încă valoros şi jură pe ce nu ştie încă să facă.

Despre “culturalism”, cu tristeţe (din dl. Patapievici)

 

Trăsătură şi viciu amar al pieţii de idei de la noi, culturalismul îşi găseşte o concisă expunere în ultimul titlu al dlui Patapievici, Despre idei şi blocaje, 2007, p. 49. Diagnosticat astfel, el

… consemnează tocmai incapacitatea mediului cultural românesc de a păstra specificul tehnic al ideilor speciale: în momentul în care sunt lăsate să funcţioneze liber în mediul nostru cultural, ideile speciale îşi reiau chipul de idei generale şi evoluează mai departe potrivit acestui statut, tipic culturilor generale, în care argumentele sunt mai degrabă stări de conştiinţă, decât argumente, iar judecăţile speciale tind să se transforme, toate, în judecăţi estetice de gust. În bine şi în rău, persoana dă măsura oricărei judecăţi. Ceea ce înseamnă că, în regimul culturii generale, nici un argument nu poate depăşi cu totul argumentul ad hominem – dar nu din viciu ori din răutate, ci pentru că, în registrul ideilor generale, toate argumentele formulabile rămân impregnate cu referinţa umanistă la persoană.