6,6,6 şi mântuirea în diagonală (predică “suprarealistă”)
Scris de Discipulus Simplex pe ianuarie 27, 2008
***
**
Despre 6,6,6 şi despre mântuirea în diagonală
(fragment de predică “suprarealistă”)
*
Încerc sa înfatisez dvs. descrierea unei sfinte paralele, o triada de sase. Si nu e vorba nicidecum de numarul apocaliptic al fiarei ci de cu totul altceva.
Îndraznesc o adresare. Cati dintre dvs. s-au întrebat de ce sarbatorim Botezul în data de 6 a lunii (ianuarie)? Si înca o întrebare, în acelasi sens: de ce a rânduit Biserica sa se sarbatoreasca Praznicul Schimbarii la fata a Domnului Iisus Hristos în data precisa de 6 a lunii august? Cunoaste oare Traditia data exacta a petrecerii evenimentelor acestora? Nicidecum.
Dar îmi cer îngaduinta sa ma întorc în timp si sa va înfatisez mai intai un alt sase : imemoriala zi a creatiei Omului. Caci lumea a fost creata în sase zile, dupa care Creatorul S-a odihnit în cea de-a saptea. Podoaba creatiei este Omul, faptura zilei celei de-a sasea. Iata deci ratiunea plasamentului: 6 - Creatie / 6 - Botez-Epifanie / 6 – pregustare a slavei dumnezeiesti. Cuvântul creaza; lumina cea neapropiata creaza lumina vietii; apar ape, apar munti, în sfârsit, si stapânul tuturor, omul, liber spre a-si fi, mai presus de toate, siesi stapân. Însa omul alege sa se „descurce singur”; departe de a vedea în sederea în poala Creatorului unica forma a libertatii, o cauta pe aceasta în închisoarea dinafara; se situeaza dincolo de Dumnezeu–Persoana. Risca viata/totul si pierde, cade, se înnegreste. Iata Omul!, acum cazut.În corelatie cu cele spuse, sa vedem acum ce înseamna Aratarea lui Hristos prin Botezul Sau? Înseamna o noua zi a sasea, o noua creatie, o re-creatie. Unica posibilitate a ridicarii Omului la Dumnezeu era venirea lui Dumnezeu la Om, chip omenesc luând Îndumnezeitorul Omului. Creatia renaste: marile se tem, Iordanul îsi întoarce apele înapoi, muntii salta. Aratarea se face datorita bunatatii si iubirii de oameni, nu dupa dreptate, ci mai presus de dreptate. Prin Botezul Fiului lui Dumnezeu vine harul, ajutorul omului în ridicarea sa. Împlinirea Creatiei se începe cu Epifania.Dar ce voi spune despre al treilea sase ? Schimbarea la Fata este momentul altei aratari: Epifania-Marturie a celor ce vor veni. Fiul lui Dumnezeu da spre gustare ucenicilor putin din slava viitoare. Un antreu întaritor, am putea spune. Lumina vestita de Ioan Botezatorul îsi arata haina nematerialnica alcatuita din tesatura întunericului cel prea- luminos. Tatal îsi da iarasi, ca si la Botez, acordul pentru Fiul Sau: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, întru Care am binevoit” si adaoga „Pe Acesta sa-L ascultati” Se contureaza nevoia luptei omului pentru marea trecere spre vesnicie.
Iata astfel cei trei de SASE: nu 666 ci 6, 6, 6, creatia, re-creatia, pregustarea desavârsirii. Caci unirea cea adevarata se va face dupa venirea cea de-a doua a Dumnezeu- Omului, care va fi ziua vesniciei, ziua a opta (netimpul de dupa istorie).
Ce va fi însa între ziua a sasea si cea de-a opta, între creatie si vesnicia redobândita? Sa o numim ziua a saptea poate nu ar fi bine, caci aminteste de ziua de odihna a Creatorului Dumnezeu, si tocmai ca nu e vorba nicidecum de odihna. Aratarea- Manifestare aduce sabia, si nu pacea. Venirea lui Dumnezeu la Om e paradoxul suprem: trebuie sa traim dupa acest paradox. Ziua a saptea e tocmai lupta lumii si viata fiecaruia dintre noi. Lupta lui Hristos e lupta noastra, caci câti în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am si îmbracat. Daca nu murim si înviem cu Mesia-Paradoxul, degeaba ne numim crestini.Tocmai imposibilul ni se cere. Sa nu-l evitam în viata noastra. Cine suntem noi, bunilor crestini? Stiu ca voi scandaliza cu alegoria dar îl am Învatator si Maestru pe Cel Care S-a facut Scandal omenirii prin moartea si învierea Sa. Suntem o adunare de nebuni, iubitilor: pentru care Iisus s-a rugat, pentru ca „nu sunt din lume”.
Ce e Biserica? Un ospiciu, desigur - al celor care s-au facut nebuni pentru a se face întelepti - şi unic refugiu pentru Fiul Omului sa-Si plece capul.
Suntem nebuni de bunavoie. Iata, ne rugam, nu-i asa? Vorbim nevazutului. Fie sa nu cedam niciodata logicii acestei lumi si sa ne încuiem cu cheile ratiunii în afara Bisericii- Azil. Suntem frumosii nebuni ai Domnului Dumnezeu, cei care cautăm matul mântuitor în diagonală.
Îl las pe marele orator crestin al secolului al III-lea, Tertulian, sa încheie: „Fiul lui Dumnezeu a fost crucificat; nu e ceva rusinos, tocmai pentru ca e de rusine. Si Fiul lui Dumnezeu a murit; merita sa fie crezut, tocmai pentru ca e de necrezut. Si fiind îngropat, el a înviat; nu e nici o îndoiala, pentru ca e imposibil.”
+++ Fragment din Predica la Botezul Domnului 2002 ţinută în biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
Dragos Mirsanu
Dragos Mirsanu
Publicat în Biserica ortodoxa, Gânditorul de la Hamangia, The Simplex Chronicles | 2 Comentarii »
Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, p. 319.
