De ce?

Să ne înţelegem: am mai avut un blog acum o vreme şi n-a mers. De ce pornesc totuşi pagina asta dacă trecutul mi-a dovedit că nu am nici tăria martorului şi nici focul jurnalistului?

Habar n-am. Poate pentru că îi apreciez pe alţii care spun lucruri frumoase pe blogurile lor, sau măcar adună noutăţi altfel risipite. Imitaţia lucrului bun, cum s-ar (putea) spune, dacă n-ar fi minciună.

De ce să scriu: să mă cunosc mai bine (?!) şi să împărtăşesc din frumuseţile lumii (?!) care mă impresionează sensibil zi de zi? Vrajă!

Şi totuşi, într-o lume în care un om serios nu poate garanta adecvarea decât prin specializare, ce poţi face cu mulţimea de gânduri şi de flori care vor muri mâine? Le bloguieşti sau le cânţi prohodul, bag seamă. R.I.P. şi de la capăt.

Aşa că fac şi eu încercarea asta: un blog-mausoleu cu gânduri simple, dar şi cu unele mai puţin simple, deci niţel vinovate. Cu ceva eseuri şi studii, dar şi cu remarce triviale. M-ar mira să nu regăsesc curând pe această pagină referinţe la Constantin cel Mare, Mateiu Caragiale, Dirk Nowitzki, Mircea Eliade, Taraf de Haidouks sau Jack Nicholson (dezordinea e apofatică).

Dragoş Mîrşanu

P.S. De 2 bani speranţă  că nu moare blogul înainte de a se naşte: adversar jurat al dimineţilor, gândesc că registrul mateian convine bloguirii şi asta mă mângâie imperativ. Dar să vedem…