Acest film din 1967, câştigător a 5 premii Oscar, spune povestea unui detectiv de culoare, Virgil Tibbs (Sidney Poitier), dintr-un centru urban important din nordul SUA (Philadelphia), implicat întâmplător într-o investigaţie asupra unei crime petrecute într-un orăşel “rasist” din sudul SUA. Aici el se va afla într-un dialog conflictual cu şeful poliţiei locale, Bill Gillespie (Rod Steiger). Evoluţia relaţiei dintre ei, de la tensionată (prejudecată a omului alb faţă de un “boy”, neînsemnat prin definiţie) la apreciativă (respect faţă de un “homicide expert”, însă chiar şi pentru omul Tibbs, în final) reprezintă coloana vertebrală a filmului. Jocul actorilor este remarcabil. La Sidney Poitier se pot găsi şi unele minusuri (mai ales în situaţiile în care îşi manifestă furia în faţa rasismului local). Acest lucru se datorează şi faptului că rolul său este oarecum unidimensional, acela al eroului onest, de la care ştii că nu te poţi aştepta la altceva pe tot parcursul filmului. De cealaltă parte, găsim un Rod Steiger superb (Oscar) într-un rol complex, al liderului local forţat să analizeze prejudecăţile sale şi ale societăţii în care trăieşte prin prisma conjuncturii (întâlnirea cu Tibbs) şi să găsească resurse pentru filtrare, acceptare, schimbare.

Scenariul, adaptare după un roman, a primit, pe bună dreptate, un Oscar. Muzica, la fel (se remarcă desigur melodia care dă titlul, în interpretarea lui Ray Charles). Mai multe despre film, pe Cinemagia.

In the Heat of the Night [În arşiţa nopţii]. Reg. Norman Jewison. Cu Sidney Poitier, Rod Steiger.

Gen: poliţist; rasial.

Original film trailer

“În critica documentelor nu e permis a visa”, îi scria doctorandul Eminescu lui Al. Samurcaş (1874).

Am ajuns aici tocmai pe când visam frumos. 

Omul a fost, neîndoielnic, mai mult decât un mare poet. Caietele Eminescu, pentru care, dacă nu mă înşel, Noica vedea în Eminescu un al doilea Da Vinci, merită o mai mare atenţie, mai ales astăzi, datorită facsimilării.

Eu am văzut cópii la Muzeul dedicat lui E. din Grădina Copou din Iaşi (f. 1989):

14.000 de pagini…poate ar trebui să revin la masa de lucru. Acum.

Internetul oferă din ce în ce mai mult şi în domeniul studiului patristic. Astfel, el include bibliografii uriaşe compilate de specialişti dedicaţi unuia sau altuia dintre Sfinţii Părinţi.

Un exemplu este Bibliografia studiilor maximiene alcătuită de Peter van Deun (Louvain), care acoperă perioada de până la 1997. Este disponibilă aici. Aducerea la zi este în lucru şi va fi probabil oferită tot pe site-ul institutului de studii bizantine, după publicarea ei probabilă în Sacris erudiri (şi extras).

Un alt exemplu este bibliografia studiilor dedicate Sf. Ioan Gură de Aur (Hrisostom), compilată pe acest site australian.

Un ultim exemplu pe care îl ofer aici este bibliografia studiilor despre Sf. Grigorie din Nazianz (Teologul), compilată la Louvain-la-Neuve (UCL); disponibilă aici.

Sper ca aceste indicaţii să nu fie motiv de descurajare, ci dimpotrivă.

Transmit acelaşi unic mesaj: Resistance is futile!

Cu o abilă lovitura de backhand stânga, George se află în avantaj. Lovitura de dreapta a lui Traian se lasă aşteptată, dacă nu cumva e dată prin învăluire… Deuce, maybe?

Începând cu 1894, când a determinat coordonatele ediţiei princeps a Mărturisirii Ortodoxe alcătuită de Petru Movilă, mitropolitul Kievului, ca fiind Olanda şi 1667, elenistul Émile Legrand a fost şi este, din nefericire pentru adevăr, şi astăzi, autoritatea la care trimite, direct sau indirect, aproape întreaga istoriografie mondială. Prezentarea judicioasă făcută rarisimei ediţii intitulată Orthodoxos Homologia tēs katholikēs kai apostolikēs ecclēsias tēs anatolikēs (fără autor, fără loc, fără an), pe baza documentelor contemporane cunoscute până atunci, a impus cercetătorilor ulteriori rezultatele analizei sale.

Într-un studiu publicat în anul 2006 în revista “Archaeus”, am arătat că, în lumina unor noi izvoare, este imperativ ca fişa ediţiei olandeze a Mărturisirii Ortodoxe compuse de mitropolitul Petru Movilă să fie modificată în ceea ce priveşte anul, 1666, şi adăugită cu numele tipografului, Joan Blaeu din Amsterdam. Studiul contribuie la cunoaşterea în detaliu a istoricului acestei prime ediţii şi, prin aceasta, contribuie la cunoaşterea istoriei tipăririi acestei importante lucrări.

“Old News Concerning Peter Mogila’s ‘Orthodox Confession’: the First Edition Revisited,” Archæus: Studies in the History of Religions 10, no. 1-2 (2006) 273-286.

DOWNLOAD

Note:

1. O primă versiune a studiului a apărut sub titlul “«Mărturisirea Ortodoxă a Bisericii Răsăritului». Precizări privind istoricul Ediţiei Princeps şi coordonatele acesteia: Amsterdam, Joan Blaeu, 1666″, în volumul colectiv Sinodul de la Iaşi şi Sfântul Petru Movilă, 1642-2002, Trinitas, Iaşi, p. 79-92. Versiunea publicată în limba engleză în “Archaeus” este revizuită şi este, de aceea, preferabilă. Două mici greşeli de tehnoredactare care s-au strecurat în revistă sunt îndreptate în fişierul PDF prin comentarii-erratum.

2. Studiul este citat în [Cited in articles]: Ştefania-Cecilia Ştefan, “Biblio-itinerar italian. Tipărituri movilene în colecţia Institutului Pontifical de Studii Orientale (Roma)”, Librăria. Anuar de Studii şi cercetări de bibliologie. În curs de apariţie.

English abstract:

In this study the author makes an attempt to uncover the intriguing history of the first edition of The Orthodox Confession by Metropolitan Peter Mogila of Kiev. Putting an emphasis on the most important developments of modern historiography with regards to this particular theme, the study clearly shows that, unfortunately, since the late 19th century, the same opinions on the data and background of this edition are stated, even though since as long as forty years ago the Dutch historiography (based on the Royal Dutch archives) brought a major contribution (yet rather unknown abroad) for the knowledge of the true coordinates and history of this particular edition. The Hellenist Émile Legrand, an authority in the field of post-Byzantine literature affirmed that Peter Mogila’s work was first published in 1667 in Amsterdam. This affirmation was taken over by the overwhelming majority of the researchers dealing with this issue. It is shown that the work was published, following the insistence of Panaiotis Nicusios, great interpreter of the Ottoman Porte, by the printer Joan Blaeu from Amsterdam. Joris Crook, the new resident for Constantinople, was assigned with the mission to carry several copies of the Confession to Constantinople. After a uniquely dramatic journey - in which Crook himself lost his life in an earthquake in Ragusa, on the shores of the Adriatic Sea, his books were taken over by the Consul Van Dam. From Venice, where they were stored, the same copies of the Confession finally reached Constantinople, in 1667, with the new resident, Justinus Colier. Being aware now of the entire sequence of the events, we must agree that the year of the printing of the Orthodox Confession of Faith was not 1667, but 1666. The study contains also a description of the printing (extremely rare).

Keywords: Peter Mogila (Mohyla) of Kiev, Orthodox Confession, confessio, bibliography, bibliology.

Ieri, o vizită scurtă la muzeul de artă din Bruxelles mi-a dat prilejul să văd un număr de artişti din sec. 15-19, îndeosebi flamanzi. Cel mai mult am zăbovit la această copie după tripticul lui Bosch intitulat “Ispita Sf. Antonie” (Bois-le-Duc).

Ce Triptyque de la tentation de saint Antoine est une copie réalisée par un suiveur de Bosch. L’original se trouve à Lisbonne. Antoine vivait en ermite dans le désert égyptien où il était harcelé par des diables et des démons. Ceux-ci prennent ici la forme de mendiants estropiés, de monstrueux joueurs ou guerriers, de prostituées, de racaille vagabonde, de moines et de religieux impudiques. Ils incarnent l’ivrognerie, la gloutonnerie, la débauche, la volupté, l’agressivité, et la paresse éhontée. Le triptyque est conçu comme une allégorie de la perdition régnant sur terre, symbolisée par des êtres dont le comportement ou l’appartenance sociale étaient jugés condamnables par le bourgeois de la fin du moyen âge.

© MRBAB/KMSKB (Photo Cussac)

Dr Florin Curta de la Universitatea Florida a recenzat cu asprime competentă o carte semnată de Prof. István Vásáry (Budapesta): “Cumans and Tatars : Oriental Military in the Pre-Ottoman Balkans, 1185–1365″, Cambridge University Press (2005). Recenzia, apărută în The Medieval Review, a primit un răspuns de la autor, iar recenzentul a răspuns apoi la răspuns. Dincolo de problemele de fineţe istoriografică, e vorba de neterminata dispută în legătură cu minimalizarea numelor şi isprăvilor româneşti de către autori de genă maghiară. Merită citit. Aici e un link unde sunt preluate textele (toate din 2006).

***

P.S. Ca unul ce sunt din Iaşi, mă deranjează cel puţin tot atât cât pe Curta că Vásáry a folosit - e de-a dreptul aberant! - ceva ce se scrie Jaszvasar. Cel mai probabil, cartea a fost gândită iniţial pentru auditoriul maghiar, dar asta nu e o scuză în cazul unei lucrări publicate de CUP. Dar să nu ne grăbim: poate că şi Iaşii au fost sub falnicul imperiu cândva. Poate chiar înainte de Hristos.

DIGITAL

MANUAL (cu rimel)

*Here is a book review I published a while ago in the international journal “Archaeus” (Bucharest).

Mirsanu, D. (2004). Review: Averil Cameron, Fifty Years of Prosopography. The Later Roman Empire, Byzantium and Beyond, London, 2003. In: Archaevs. Études d’histoire des religions, 8 (1-4), 408-412.

Download