Eminescu ştiinţific

“În critica documentelor nu e permis a visa”, îi scria doctorandul Eminescu lui Al. Samurcaş (1874).

Am ajuns aici tocmai pe când visam frumos. 

Omul a fost, neîndoielnic, mai mult decât un mare poet. Caietele Eminescu, pentru care, dacă nu mă înşel, Noica vedea în Eminescu un al doilea Da Vinci, merită o mai mare atenţie, mai ales astăzi, datorită facsimilării.

Eu am văzut cópii la Muzeul dedicat lui E. din Grădina Copou din Iaşi (f. 1989):

14.000 de pagini…poate ar trebui să revin la masa de lucru. Acum.

Bibliografii patristice online

Internetul oferă din ce în ce mai mult şi în domeniul studiului patristic. Astfel, el include bibliografii uriaşe compilate de specialişti dedicaţi unuia sau altuia dintre Sfinţii Părinţi.

Un exemplu este Bibliografia studiilor maximiene alcătuită de Peter van Deun (Louvain), care acoperă perioada de până la 1997. Este disponibilă aici. Aducerea la zi este în lucru şi va fi probabil oferită tot pe site-ul institutului de studii bizantine, după publicarea ei probabilă în Sacris erudiri (şi extras).

Un alt exemplu este bibliografia studiilor dedicate Sf. Ioan Gură de Aur (Hrisostom), compilată pe acest site australian.

Un ultim exemplu pe care îl ofer aici este bibliografia studiilor despre Sf. Grigorie din Nazianz (Teologul), compilată la Louvain-la-Neuve (UCL); disponibilă aici.

Sper ca aceste indicaţii să nu fie motiv de descurajare, ci dimpotrivă.

O nouă contribuţie la polemica istoriografic-viscerală HUN-ROM

Dr Florin Curta de la Universitatea Florida a recenzat cu asprime competentă o carte semnată de Prof. István Vásáry (Budapesta): “Cumans and Tatars : Oriental Military in the Pre-Ottoman Balkans, 1185–1365″, Cambridge University Press (2005). Recenzia, apărută în The Medieval Review, a primit un răspuns de la autor, iar recenzentul a răspuns apoi la răspuns. Dincolo de problemele de fineţe istoriografică, e vorba de neterminata dispută în legătură cu minimalizarea numelor şi isprăvilor româneşti de către autori de genă maghiară. Merită citit. Aici e un link unde sunt preluate textele (toate din 2006).

***

P.S. Ca unul ce sunt din Iaşi, mă deranjează cel puţin tot atât cât pe Curta că Vásáry a folosit - e de-a dreptul aberant! - ceva ce se scrie Jaszvasar. Cel mai probabil, cartea a fost gândită iniţial pentru auditoriul maghiar, dar asta nu e o scuză în cazul unei lucrări publicate de CUP. Dar să nu ne grăbim: poate că şi Iaşii au fost sub falnicul imperiu cândva. Poate chiar înainte de Hristos.

A. Cameron – Fifty Years of Prosopography (book review)

*Here is a book review I published a while ago in the international journal “Archaeus” (Bucharest).

Mirsanu, D. (2004). Review: Averil Cameron, Fifty Years of Prosopography. The Later Roman Empire, Byzantium and Beyond, London, 2003. In: Archaevs. Études d’histoire des religions, 8 (1-4), 408-412.

 
 

Download

Canonul Ortodoxiei I - Ică jr

Mă grăbesc să semnalez o apariţie mult aşteptată: 

Autor: diac. Ioan I. Ica jr

Titlu: Canonul Ortodoxiei. I. Canonul apostolic al primelor secole

Anul aparitiei: 2008

Pagini: 1042

Format: 16,5×23,5 cm

link editură

Canonul Ortodoxiei este titlul generic al unei serii prevazute sa apara in cinci volume si care isi propune restituirea integrala a tuturor documentelor constitutive ale identitatii crestine ortodoxe. Lectura lor va oferi cititorului posibilitatea de a avea un raspuns avizat si riguros exact la intrebarea: ce sunt ortodoxia crestina si crestinismul ortodox in forma lor canonica?

Volumul de fata, care inaugureaza aceasta serie, este dedicat Canonului apostolic al primelor secole si include un corpus de texte si documente scripturistice, martirice, liturgice si disciplinare care reveleaza existenta inainte de anul 325 a unui crestinism al originilor, integral, viu si riguros, care isi exprima rigoarea in termenii notiunii fundamentale de canon. Inainte de a promulga dogme, definitii sau tomosuri (cum se va face in epoca imperiala bizantina), Biserica apostolica a primelor secole si-a formulat normativul identitatii sale intr-o serie de canoane: canonul scripturistic, canonul adevarului credintei, canonul etic si disciplinar al vietii si mai ales canonul liturgic.

Oferta săptâmânii de la Polirom, col. Tradiţia creştină

Pentru cei interesaţi de apariţiile din colecţia bilingvă “Tradiţia creştină”: acum ar fi momentul să vă achiziţionaţi ce vă lipseşte. Polirom include colecţia la oferta săptămânii, vezi preţurile speciale aici.

Alte articole legate: Studiu introductiv: Sf. Epifanie al Salaminei, Ancoratus

Poe’s ‘Raven’

“Corbul” lui E.A. Poe, poate cel mai valoros poem în limba engleză, a fost foarte apreciat la noi, între alţii, de Ion Vinea, Ion Barbu şi Nicolae Steinhardt. Aici în interpretarea lui Vincent Price.

 

Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary,

Over many a quaint and curious volume of forgotten lore–

While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,

As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.

“‘Tis some visitor,” I muttered, “tapping at my chamber door–

Only this, and nothing more.”

 

Ah, distinctly I remember it was in the bleak December;

And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.

Eagerly I wished the morrow;– vainly I had sought to borrow

From my books surcease of sorrow– sorrow for the lost Lenore–

For the rare and radiant maiden whom the angels name Lenore–

Nameless here for evermore.

… (cont.)

Despre Cioran

Nimeni dintre cei interesaţi de Emil Cioran nu trebuie să rateze http://www.cioran.eu/

Recomand ca punct de plecare pentru studiu.

Eminescu, over life’s ways

Gloss (frag.)

 

“Days go past and days come still

All is old and all is new,

What is well and what is ill,

You imagine and construe;

Do not hope and do not fear,

Waves that leap like waves must fall;

Should they praise or should they jeer,

Look but coldly on it all”.

 

 

Trans. by Corneliu M. Popescu

Am scris iubire? Iartă…

Sonet CCXX de Vasile Voiculescu

 

Am scris iubire? Iartă… citeşte: adorare…

Sus pân’ la tine, unde râvneşte al meu dor,

Cuvântul e omidă când eu îl vreau condor,

Să spintec vremi, spaţii cu geniul în gheare…

Stă necurmat în poartă-ţi, cu ochiul la ospeţe,

Şi-ţi cere milă Timpul, hainul cerşetor;

În scârnava lui mână, tot mai nepăsător

Tu zilnic zvârli fărâme din marea-ţi frumuseţe…

Nu-s rege, nu am aur să-mprăştii, nici onoruri;

Atât: eternitatea mi-e singura unealtă

Să nemuresc în spirit icoana ta înaltă,

Sub ea să-ngheţe vecii cu cârdul lor de zboruri,

Să-nmărmurească lumea de o iubire, care…

… Iar scriu iubire! Iartă… citeşte: disperare!

 

Miercuri, 5 decembrie 1956

Mihail Neamţu, Bufniţa II

Dr. Mihail Neamţu, teolog si filosof, anunţă pe blogul Antiteze apariţia unei ediţii revizuite a cărţii sale de debut, “Bufniţa din dărâmături. Insomnii teologice”, acum la editura Polirom.

Despre insomnie ca necesitate teologică şi despre cum ne-am putea obliga, reciproc, la veghe.

Pelikan, “Brazos Theological Commentary on Acts”

Ca să mai rămân o vreme în perimetrul studiului biblic, m-am gândit să vă semnalez un interesant proiect: “Brazos Theological Commentary on the Bible” (în plan: 40 volume). Care ar fi noutatea în comparaţie cu celebrele comentarii precum “Anchor”? Aceea că îşi propune nu atât să fie un compendiu hiper-academic, cât să ajute Biserica/Bisericile în propovăduire, printr-un efort eminamente teologic. Dacă a ignora complet studiul de limbă în cazul studiilor biblice de azi este o “erezie” şi o prostie de-a dreptul, se poate spune fãrã teama de a greşi că accentul pe criticismul literar a condus la trista necesitate pentru ultraspecializare în studiul biblic. Comentariile Brazos vor fi, nu e nici o îndoială, o nucă greu de înghiţit pentru mulţi exegeţi academici de azi (mai ales protestanţi sau catolici), dar vor găsi, am credinta, o audienţă importantă în rândul credincioşilor şi mai ales predicatorilor de pretutindeni. Autorii volumelor constituante vor fi catolici, ortodocşi sau protestanţi, uniţi în importanţa dată Scripturilor ca Scrieri creştine interpretabile nicean.

Jaroslav Pelikan, Acts; Brazos Theological Commentary on the Bible (Grand Rapids: Brazos, 2005), 320pp.

Volumul de deschidere, singurul pe care îl cunosc până acum, a fost scris de ortodoxul Jaroslav Pelikan, istoric al tradiţiei creştine, şi a fost încheiat nu cu mult timp înainte de moartea autorului. Pelikan mărturiseşte împlinirea unui vis şi a unei datorii, căci, zice (împreună cu von Harnack), orice istoric al creştinismului şi teologiei trebuie să aibă cel puţin o legătură cu studiul Sfintelor Scripturi, chiar dacă nu va fi un specialist pe ansamblul acesteia: să cunoască Faptele Apostolilor.
The Brazos Commentary on Acts, aşadar, ultima scriere a lui Pelikan, deschide acest proiect. Faptul că proiectul este început printr-un nume celebru e o mişcare deşteaptă, fără îndoială. Mai puţin fericită este însă deschiderea cu un comentariu la Faptele Apostolilor, care “suferă” una dintre cele mai serioase controverse în ceea ce priveşte reconstituirea şi recunoaşterea textului (vezi şi remarcele din studiul meu pe FA 9, 1-19). Faptul că Pelikan preia, pare-se un pic prea avântat, efectul studiilor lui M.-E. Boismard (Le texte occidental des Actes des Apôtres, 2000), şi că astfel, versetele incluse sunt fie din KJV, fie traduse de el însuşi, nu face decât să ridice mingea la fileu exegeţilor de meserie. Sunt de acord, împreună cu unii ca aceştia, că, în ciuda unei introduceri destul de stufoase, Pelikan nu explică prea clar ce va face în volum, lăsând adesea cititorul perplex. Apoi, unele dintre comentarii (de ce nu toate?) par pur şi simplu meditaţii/divagaţii. Dacă vreţi, de tip predicatorial. Altele nu sunt mai mult decât un concis rezumat din exegeza modernă. Selecţia pare prea subiectivă pentru gustul celui obişnuit cu echilibrul ca cerinţă a actului ştiinţific de azi. Ceea ce intrigă e de fapt că volumul apare ştiinţific şi neştiinţific totodată, ceea ce crează aparenţa unei nereuşite, oricum ai lua-o.

Cititorul ortodox şi în general iubitorul patristicii şi al tratutului exegetico-teologic tradiţional va găsi motive de exultare şi prilej pentru slavoslovie pe parcursul lecturii. Mai greu de aflat astăzi, în studiul biblic, atâtea referinţe la cei vechi, de la Sf. Vasile, Hrisostom, Augustin sau Beda la dascălul tinereţii lui Pelikan, Luther.

Se pare că postmodernismul, cu toate bubele sale, permite iarăşi prezenţa conştiinţei credincioase în teologia ca ştiinţă. “Postmodernity, in turn, has encouraged us to criticize the critics”, se spune de altfel într-un eseu despre BTCB, pe care îl recomand pentru cine doreşte să afle mai multe despre proiect şi tema de faţă.

***Alte articole legate: Saul’s Conversion (Convertirea lui Saul) in Acts (Fapte) 9

Recomand: Scurtă istorie a traducerii Bibliei în limba română

Sunt convins că nu sunt singurul care “şi-a prins urechile”, şi nu o dată, în păienjenişul multelor ediţii-traducere, integrale sau fragmentare, ale Sfintei Scripturi. Constantin Jinga este creditat cu această succintă, dar, în acelaşi timp, comprehensivă şi lămuritoare prezentare. Mulţumim.

Gândirea socială a Bisericii [The Social Thought of the Church]

***This is just to signal a classic and a must read, and at the same time to decry the poor continuation of the debate on the Romanian editorial scene.

Ioan I. Ică jr., Germano Marani (eds.), Gândirea socială a Bisericii [The Social Thought of the Church]. (Sibiu: Deisis, 2002).

There have been few, if any, more challenging publications in post-communist Romania than this impressive volume on the social thought of the church. An absolute first for the theological and, for that matter, political, culture in Romania, this book comprises articles and essays (written by Orthodox and Catholic authors) that aim at analyzing the status of the complex relationship between society and the church/religious community in contemporary Romania and Europe.

Although originally intended by its Romanian editor, the professor Ioan I. Ică jr. of the University of Sibiu, to be a mere translation of a volume published in Ukrainian at Lviv in 1998, the project was gradually both enlarged and radically changed. As a result, only some of the original contributions have been kept, while many others have been added in this enriched and particularly contextualized Romanian volume.

As it is, the book represents a collection of 30 texts, arranged in 9 sections: I. On Principles (V. Soloviev, M. Vulcănescu, O. Vuia, M. Şora); II. Official Documents of the Church (Centesimus annus encyclical, 1991, and Fundamentals of the Social Concept of the Russian Orthodox Church, 2000); III. Theoretical Fundamentals (L. Padovese, A.M. Baggio, S. Bernal, P. Donati); IV. Church and State (F. Rouleau, T. Baconsky, R. Preda, T. Špidlík); V. Capitalism and Liberalism (M. Novak, M. Schooyans); VI. Globalization and its challenge (R. Dahrendorff, S. Zamagni, R. Petrella, I.I. Ică jr); VII. European Integration (O. Clément, J. Ratzinger); VIII. The Romanian Context (I.I. Ică jr, T. Langa, T. Baconsky); Diagnosis and Imagining (G. Lafont). These sections are preceded by two representative excerpts from discourses of Patriarch Teoctist of Romania and Pope John Paul II (both occasioned by the latter’s visit to Romania in 1999) and by two introductions of the editors.

***There is a rather severe contrast between this solid volume and the more recent, disappointing attempts to tackle the issue, such as, for instance, Humanitas Publishing House’s unbalanced volume “Pentru un creştinism al noii Europe” (2007). One hopes that the promising journal “Inter” will be able to carry on the discussion to better ends.

Despre cultura bine rânduită (din dl. Patapievici)

„Despre Idei şi blocaje”. În capitolul său cel mai elocvent şi incitant, ultimul, dl Patapievici gândeşte un model pentru o cultură bine rânduită. Iată două fragmente notabile, la p. 138-139 şi 141-142:

Ca să înţelegem valoarea noţiunii de „cultură bine rânduită” trebuie să pornim de la două constatări. Prima că gradul de civilizaţie al unei societăţi este direct proporţional cu nivelul său general de cultură, iar acest nivel este fixat de cultura generală. A doua constatare este următoarea: civilizaţia a cărei cultură este doar cultură generală este condamnată la producţii care sunt fie minore, fie imposibil de evaluat (când se întâmplă sa fie majore). Paradoxal exprimat – dacă nu ai cultură generală, eşti incult, oricât de performant ai fi; dacă ai doar cultură generală, însăşi noţiunea de performanţă are un sens minor, iar majorul, ca atare, nu poate fi nici perceput, nici exploatat.

Pentru lumea universitară umanistă, moda vine astăzi din lumea anglo-saxonă: ce se mănâncă în universităţile americane se mestecă îndelung în Romania; ce se asimilează acolo se desamilează cu delicii aici. Pentru o ţară care numără peste un milion de victime ale ideologiei marxist-leniniste, revenirea în forţă a marxismului în deghizament postmodern (studii critice, postcolonialism, feminism, tot sosul) este stupefiantă intelectual şi dezgustătoare moral. Pe când avea drept cultură doar cultura generală, România nu a reuşit să parcurgă toate etapele autonomizării disciplinelor speciale şi a rămas să suporte toate dezavantajele lipsei de specializare, fără să poată trage foloasele culturii ei generale. Astăzi, după prăbuşirea Cortinei de Fier, când s-a aruncat suflet şi corp într-o nouă operaţiune de copiere a Occidentului, care nu mai are cultură generală, România depreciază ce mai are încă valoros şi jură pe ce nu ştie încă să facă.

Despre “culturalism”, cu tristeţe (din dl. Patapievici)

 

Trăsătură şi viciu amar al pieţii de idei de la noi, culturalismul îşi găseşte o concisă expunere în ultimul titlu al dlui Patapievici, Despre idei şi blocaje, 2007, p. 49. Diagnosticat astfel, el

… consemnează tocmai incapacitatea mediului cultural românesc de a păstra specificul tehnic al ideilor speciale: în momentul în care sunt lăsate să funcţioneze liber în mediul nostru cultural, ideile speciale îşi reiau chipul de idei generale şi evoluează mai departe potrivit acestui statut, tipic culturilor generale, în care argumentele sunt mai degrabă stări de conştiinţă, decât argumente, iar judecăţile speciale tind să se transforme, toate, în judecăţi estetice de gust. În bine şi în rău, persoana dă măsura oricărei judecăţi. Ceea ce înseamnă că, în regimul culturii generale, nici un argument nu poate depăşi cu totul argumentul ad hominem – dar nu din viciu ori din răutate, ci pentru că, în registrul ideilor generale, toate argumentele formulabile rămân impregnate cu referinţa umanistă la persoană.

Jean-Claude Larchet, Saint Silouane de l’Athos

 Jean-Claude Larchet, Saint Silouane de l’Athos (Épiphanie – Tradition orthodoxe. Grands Spirituels orthodoxes du XXe siècle), Les Editions du Cerf, Paris, 2001, 404 pp, ISBN 2-204-06543-9.

Recenzie publicată în Teologie şi viaţă [Iaşi] 15, no. 1-6 (2005) 466-469.

Sfîntul Siluan Atonitul ne e binecunoscut nouă tuturor, mai întâi prin scrierile sale – tipărite în numeroase ediţii –, şi apoi prin comentariile ucenicului său, părintele Sofronie. Multele traduceri existente au făcut ca personalitatea stareţului Siluan să exercite o serioasă influenţă deopotrivă în lumea ortodoxă şi în Occident. Pe fondul importantelor contribuţii ştiinţifice recente, publicate mai ales în Buisson Ardent. Cahiers Saint Silouane l’Athonite, lucrarea de care ne ocupăm descrie, la un alt nivel de amploare şi unui mai larg auditoriu, personalitatea şi experienţa duhovnicească a Sfântului Siluan. Autorul lucrării este patrologul francez Jean-Claude Larchet, un specialist în teologia Sf. Maxim Mărturisitorul şi în spiritualitatea ortodoxă, cunoscut la noi mai ales prin titluri ca Teologia Bolii sau Terapeutica bolilor spirituale. Lucrarea este prefaţată de arhimanditul Symeon de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul (Maldon, Marea Britanie). Acesta apreciază că visul părintelui Sofronie de a confrunta învăţătura duhovnicească a Sf. Siluan cu aceea a Sfinţilor Părinţi – pe care el nu a reuşit să şi-l vadă împlinit în timpul vieţii –, este pe deplin realizat de autor. Un merit în plus îl are Larchet prin studiul revelator asupra sensului celebrelor cuvinte „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” (9).

Autorul ne prezintă în prologul cărţii modul în care înţelege să continue exegeza părintelui Sofronie, principalul comentator asupra Sf. Siluan. Astfel, el îşi propune să arate că: 1) experienţa şi învăţătura sa duhovnicească se află în continuitatea tradiţiei răsăritene; 2) mai precis, corespondenţa între învăţătura sa şi cea a altor Părinţi îl fac vrednic de a fi privit ca un Părinte, de asemenea; şi 3) în ciuda legăturii cu tradiţia, Sf. Siluan este original, nu în sensul inovaţiei, ci în sensul unui alt mod de a spune, adresat lumii contemporane. Larchet descrie pe scurt cele două părţi ale cărţii: prima, ce constituie cea mai mare parte a lucrării, cuprinde studii referitoare la Sf. Siluan, iar cea de-a doua, reprezentă o serie de mici texte ale sfîntului, dintre care unele sunt complet inedite, altele traduse pentru prima dată în franceză, iar altele preluate din reviste de circulaţie foarte redusă. Prima parte, cea devotată studiilor, constituie, probabil, interesul principal al cititorului acestei lucrări. Prezentarea unui aşa volum mare de pagini într-un spaţiu atât de restrâns ne obligă să fim subiectivi în privinţa alegerii anumitor capitole pentru o prezentare mai detaliată. În general, autorul construieşte orice analiză tematică conform schemei: a) Sfânta Scriptură şi Părinţii; b) poziţia Sf. Siluan; şi c) concluzie. Capitolul I, dedicat vieţii, personalităţii şi operei Sf. Siluan, se bazează, firesc, pe scrierile părintelui Sofronie. În privinţa vieţii, Larchet îşi aduce contribuţia prin propunerea unor variante de datare a unor evenimente. Influenţa personalităţii sale este ilustrată mai ales prin figura episcopului sârb Nikolai Velimirovic, iar operei sfântului îi sunt găsite şapte mari teme (37-39).

Publicat în Biserica ortodoxa, Recenzii, Sugestii de lectură | 2 Comentarii »