A. Cameron – Fifty Years of Prosopography (book review)

*Here is a book review I published a while ago in the international journal “Archaeus” (Bucharest).

Mirsanu, D. (2004). Review: Averil Cameron, Fifty Years of Prosopography. The Later Roman Empire, Byzantium and Beyond, London, 2003. In: Archaevs. Études d’histoire des religions, 8 (1-4), 408-412.

 
 

Download

Pelikan, “Brazos Theological Commentary on Acts”

Ca să mai rămân o vreme în perimetrul studiului biblic, m-am gândit să vă semnalez un interesant proiect: “Brazos Theological Commentary on the Bible” (în plan: 40 volume). Care ar fi noutatea în comparaţie cu celebrele comentarii precum “Anchor”? Aceea că îşi propune nu atât să fie un compendiu hiper-academic, cât să ajute Biserica/Bisericile în propovăduire, printr-un efort eminamente teologic. Dacă a ignora complet studiul de limbă în cazul studiilor biblice de azi este o “erezie” şi o prostie de-a dreptul, se poate spune fãrã teama de a greşi că accentul pe criticismul literar a condus la trista necesitate pentru ultraspecializare în studiul biblic. Comentariile Brazos vor fi, nu e nici o îndoială, o nucă greu de înghiţit pentru mulţi exegeţi academici de azi (mai ales protestanţi sau catolici), dar vor găsi, am credinta, o audienţă importantă în rândul credincioşilor şi mai ales predicatorilor de pretutindeni. Autorii volumelor constituante vor fi catolici, ortodocşi sau protestanţi, uniţi în importanţa dată Scripturilor ca Scrieri creştine interpretabile nicean.

Jaroslav Pelikan, Acts; Brazos Theological Commentary on the Bible (Grand Rapids: Brazos, 2005), 320pp.

Volumul de deschidere, singurul pe care îl cunosc până acum, a fost scris de ortodoxul Jaroslav Pelikan, istoric al tradiţiei creştine, şi a fost încheiat nu cu mult timp înainte de moartea autorului. Pelikan mărturiseşte împlinirea unui vis şi a unei datorii, căci, zice (împreună cu von Harnack), orice istoric al creştinismului şi teologiei trebuie să aibă cel puţin o legătură cu studiul Sfintelor Scripturi, chiar dacă nu va fi un specialist pe ansamblul acesteia: să cunoască Faptele Apostolilor.
The Brazos Commentary on Acts, aşadar, ultima scriere a lui Pelikan, deschide acest proiect. Faptul că proiectul este început printr-un nume celebru e o mişcare deşteaptă, fără îndoială. Mai puţin fericită este însă deschiderea cu un comentariu la Faptele Apostolilor, care “suferă” una dintre cele mai serioase controverse în ceea ce priveşte reconstituirea şi recunoaşterea textului (vezi şi remarcele din studiul meu pe FA 9, 1-19). Faptul că Pelikan preia, pare-se un pic prea avântat, efectul studiilor lui M.-E. Boismard (Le texte occidental des Actes des Apôtres, 2000), şi că astfel, versetele incluse sunt fie din KJV, fie traduse de el însuşi, nu face decât să ridice mingea la fileu exegeţilor de meserie. Sunt de acord, împreună cu unii ca aceştia, că, în ciuda unei introduceri destul de stufoase, Pelikan nu explică prea clar ce va face în volum, lăsând adesea cititorul perplex. Apoi, unele dintre comentarii (de ce nu toate?) par pur şi simplu meditaţii/divagaţii. Dacă vreţi, de tip predicatorial. Altele nu sunt mai mult decât un concis rezumat din exegeza modernă. Selecţia pare prea subiectivă pentru gustul celui obişnuit cu echilibrul ca cerinţă a actului ştiinţific de azi. Ceea ce intrigă e de fapt că volumul apare ştiinţific şi neştiinţific totodată, ceea ce crează aparenţa unei nereuşite, oricum ai lua-o.

Cititorul ortodox şi în general iubitorul patristicii şi al tratutului exegetico-teologic tradiţional va găsi motive de exultare şi prilej pentru slavoslovie pe parcursul lecturii. Mai greu de aflat astăzi, în studiul biblic, atâtea referinţe la cei vechi, de la Sf. Vasile, Hrisostom, Augustin sau Beda la dascălul tinereţii lui Pelikan, Luther.

Se pare că postmodernismul, cu toate bubele sale, permite iarăşi prezenţa conştiinţei credincioase în teologia ca ştiinţă. “Postmodernity, in turn, has encouraged us to criticize the critics”, se spune de altfel într-un eseu despre BTCB, pe care îl recomand pentru cine doreşte să afle mai multe despre proiect şi tema de faţă.

***Alte articole legate: Saul’s Conversion (Convertirea lui Saul) in Acts (Fapte) 9

Jean-Claude Larchet, Saint Silouane de l’Athos

 Jean-Claude Larchet, Saint Silouane de l’Athos (Épiphanie – Tradition orthodoxe. Grands Spirituels orthodoxes du XXe siècle), Les Editions du Cerf, Paris, 2001, 404 pp, ISBN 2-204-06543-9.

Recenzie publicată în Teologie şi viaţă [Iaşi] 15, no. 1-6 (2005) 466-469.

Sfîntul Siluan Atonitul ne e binecunoscut nouă tuturor, mai întâi prin scrierile sale – tipărite în numeroase ediţii –, şi apoi prin comentariile ucenicului său, părintele Sofronie. Multele traduceri existente au făcut ca personalitatea stareţului Siluan să exercite o serioasă influenţă deopotrivă în lumea ortodoxă şi în Occident. Pe fondul importantelor contribuţii ştiinţifice recente, publicate mai ales în Buisson Ardent. Cahiers Saint Silouane l’Athonite, lucrarea de care ne ocupăm descrie, la un alt nivel de amploare şi unui mai larg auditoriu, personalitatea şi experienţa duhovnicească a Sfântului Siluan. Autorul lucrării este patrologul francez Jean-Claude Larchet, un specialist în teologia Sf. Maxim Mărturisitorul şi în spiritualitatea ortodoxă, cunoscut la noi mai ales prin titluri ca Teologia Bolii sau Terapeutica bolilor spirituale. Lucrarea este prefaţată de arhimanditul Symeon de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul (Maldon, Marea Britanie). Acesta apreciază că visul părintelui Sofronie de a confrunta învăţătura duhovnicească a Sf. Siluan cu aceea a Sfinţilor Părinţi – pe care el nu a reuşit să şi-l vadă împlinit în timpul vieţii –, este pe deplin realizat de autor. Un merit în plus îl are Larchet prin studiul revelator asupra sensului celebrelor cuvinte „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” (9).

Autorul ne prezintă în prologul cărţii modul în care înţelege să continue exegeza părintelui Sofronie, principalul comentator asupra Sf. Siluan. Astfel, el îşi propune să arate că: 1) experienţa şi învăţătura sa duhovnicească se află în continuitatea tradiţiei răsăritene; 2) mai precis, corespondenţa între învăţătura sa şi cea a altor Părinţi îl fac vrednic de a fi privit ca un Părinte, de asemenea; şi 3) în ciuda legăturii cu tradiţia, Sf. Siluan este original, nu în sensul inovaţiei, ci în sensul unui alt mod de a spune, adresat lumii contemporane. Larchet descrie pe scurt cele două părţi ale cărţii: prima, ce constituie cea mai mare parte a lucrării, cuprinde studii referitoare la Sf. Siluan, iar cea de-a doua, reprezentă o serie de mici texte ale sfîntului, dintre care unele sunt complet inedite, altele traduse pentru prima dată în franceză, iar altele preluate din reviste de circulaţie foarte redusă. Prima parte, cea devotată studiilor, constituie, probabil, interesul principal al cititorului acestei lucrări. Prezentarea unui aşa volum mare de pagini într-un spaţiu atât de restrâns ne obligă să fim subiectivi în privinţa alegerii anumitor capitole pentru o prezentare mai detaliată. În general, autorul construieşte orice analiză tematică conform schemei: a) Sfânta Scriptură şi Părinţii; b) poziţia Sf. Siluan; şi c) concluzie. Capitolul I, dedicat vieţii, personalităţii şi operei Sf. Siluan, se bazează, firesc, pe scrierile părintelui Sofronie. În privinţa vieţii, Larchet îşi aduce contribuţia prin propunerea unor variante de datare a unor evenimente. Influenţa personalităţii sale este ilustrată mai ales prin figura episcopului sârb Nikolai Velimirovic, iar operei sfântului îi sunt găsite şapte mari teme (37-39).

Publicat în Biserica ortodoxa, Recenzii, Sugestii de lectură | 2 Comentarii »