Scris de Discipulus Simplex pe aprilie 10, 2008
Internetul oferă din ce în ce mai mult şi în domeniul studiului patristic. Astfel, el include bibliografii uriaşe compilate de specialişti dedicaţi unuia sau altuia dintre Sfinţii Părinţi.
Un exemplu este Bibliografia studiilor maximiene alcătuită de Peter van Deun (Louvain), care acoperă perioada de până la 1997. Este disponibilă aici. Aducerea la zi este în lucru şi va fi probabil oferită tot pe site-ul institutului de studii bizantine, după publicarea ei probabilă în Sacris erudiri (şi extras).
Un alt exemplu este bibliografia studiilor dedicate Sf. Ioan Gură de Aur (Hrisostom), compilată pe acest site australian.
Un ultim exemplu pe care îl ofer aici este bibliografia studiilor despre Sf. Grigorie din Nazianz (Teologul), compilată la Louvain-la-Neuve (UCL); disponibilă aici.
Sper ca aceste indicaţii să nu fie motiv de descurajare, ci dimpotrivă.
Publicat în Biserica ortodoxa, Internet, Sugestii de lectură, Teologie istorica, patristica | No Comments »
Scris de Discipulus Simplex pe ianuarie 30, 2008
Cu ocazia amintirii Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, iată un fragment de elocvenţă şi persuasiune sfântă:
CUVÂNTAREA XXXVIII
susţinută la Constantinopol în anul 379
XVIII. Un singur lucru legat de Naşterea lui Hristos aş dori să-l urâţi … uciderea pruncilor de către Irod. Sau poate că ar fi mai bine s-o cinstiţi şi pe aceasta, sacrificiul celor de aceeaşi vârstă cu Hristos, înjunghiaţi înainte de oferirea Noii Jertfe. Dacă El pleacă în Egipt, tu să fii vrednic tovarăş al exilului său. Este un lucru măreţ să fii părtaş la exilul lui Hristos cel persecutat. Dacă El va zăbovi în Egipt, tu cheamă-l să iasă din Egipt printr-un ucenic care Îi slujeşte acolo. Călătoreşte fără greşeală trecând prin toate momentele vieţii lui Hristos. Fii curăţit; fii circumscris; sfâşie voalul care te-a acoperit de la naşterea ta. După aceasta predică în Templu, şi goneşte negustorii ce comit sacrilegiu. Admite să fii omorât cu pietre dacă trebuie; vei scăpa din mijlocul lor, aşa cum Domnul a făcut. Dacă vei fi adus dinaintea lui Irod, la cele mai multe să nu răspunzi. El va respecta tăcerea ta mai mult decât lungile discursuri ale majorităţii oamenilor. Dacă vei fi biciuit, întreabă pentru ce încetează. Gustă fiere de dragul gustării; bea oţet; caută scuipăturile; acceptă bătăile, fii încoronat cu spini, adică, cu greutăţile vieţii celei după Dumnezeu; pune-ţi mantia purpurie, ia trestia în mână, şi primeşte cinstire în batjocură de la cei care batjocoresc adevărul; în sfârşit, fii răstignit împreună cu El, şi fii părtaş cu bucurie la Moartea şi Îngroparea lui, ca să învii împreună cu El, şi să fii slăvit împreună cu El şi să împărăţeşti împreună cu El. Priveşte la Marele Dumnezeu şi fii privit de El, Care în Treime este slăvit şi lăudat, şi pe Care îl mărturisim ca fiind de faţă înaintea noastră pe cât de clar ne lasă să-L vedem înlănţuirea cea trupească, în Iisus Hristos Domnul nostru, a Căruia fie slava în veci. Amin.
Publicat în Biserica ortodoxa, Teologie istorica, The Simplex Chronicles, patristica | No Comments »