Ieri, o vizită scurtă la muzeul de artă din Bruxelles mi-a dat prilejul să văd un număr de artişti din sec. 15-19, îndeosebi flamanzi. Cel mai mult am zăbovit la această copie după tripticul lui Bosch intitulat “Ispita Sf. Antonie” (Bois-le-Duc).
Ce Triptyque de la tentation de saint Antoine est une copie réalisée par un suiveur de Bosch. L’original se trouve à Lisbonne. Antoine vivait en ermite dans le désert égyptien où il était harcelé par des diables et des démons. Ceux-ci prennent ici la forme de mendiants estropiés, de monstrueux joueurs ou guerriers, de prostituées, de racaille vagabonde, de moines et de religieux impudiques. Ils incarnent l’ivrognerie, la gloutonnerie, la débauche, la volupté, l’agressivité, et la paresse éhontée. Le triptyque est conçu comme une allégorie de la perdition régnant sur terre, symbolisée par des êtres dont le comportement ou l’appartenance sociale étaient jugés condamnables par le bourgeois de la fin du moyen âge.
Dr Florin Curta de la Universitatea Florida a recenzat cu asprime competentă o carte semnată de Prof. István Vásáry (Budapesta): “Cumans and Tatars : Oriental Military in the Pre-Ottoman Balkans, 1185–1365″, Cambridge University Press (2005). Recenzia, apărută în The Medieval Review, a primit un răspuns de la autor, iar recenzentul a răspuns apoi la răspuns. Dincolo de problemele de fineţe istoriografică, e vorba de neterminata dispută în legătură cu minimalizarea numelor şi isprăvilor româneşti de către autori de genă maghiară. Merită citit. Aici e un link unde sunt preluate textele (toate din 2006).
***
P.S. Ca unul ce sunt din Iaşi, mă deranjează cel puţin tot atât cât pe Curta că Vásáry a folosit - e de-a dreptul aberant! - ceva ce se scrie Jaszvasar. Cel mai probabil, cartea a fost gândită iniţial pentru auditoriul maghiar, dar asta nu e o scuză în cazul unei lucrări publicate de CUP. Dar să nu ne grăbim: poate că şi Iaşii au fost sub falnicul imperiu cândva. Poate chiar înainte de Hristos.
*Here is a book review I published a while ago in the international journal “Archaeus” (Bucharest).
Mirsanu, D. (2004). Review: Averil Cameron, Fifty Years of Prosopography. The Later Roman Empire, Byzantium and Beyond, London, 2003. In: Archaevs. Études d’histoire des religions, 8 (1-4), 408-412.
Canonul Ortodoxiei este titlul generic al unei serii prevazute sa apara in cinci volume si care isi propune restituirea integrala a tuturor documentelor constitutive ale identitatii crestine ortodoxe. Lectura lor va oferi cititorului posibilitatea de a avea un raspuns avizat si riguros exact la intrebarea: ce sunt ortodoxia crestina si crestinismul ortodox in forma lor canonica?
Volumul de fata, care inaugureaza aceasta serie, este dedicat Canonului apostolic al primelor secole si include un corpus de texte si documente scripturistice, martirice, liturgice si disciplinare care reveleaza existenta inainte de anul 325 a unui crestinism al originilor, integral, viu si riguros, care isi exprima rigoarea in termenii notiunii fundamentale de canon. Inainte de a promulga dogme, definitii sau tomosuri (cum se va face in epoca imperiala bizantina), Biserica apostolica a primelor secole si-a formulat normativul identitatii sale intr-o serie de canoane: canonul scripturistic, canonul adevarului credintei, canonul etic si disciplinar al vietii si mai ales canonul liturgic.
Aria cutremurătoare din Elixirul dragostei (1832), interpretată magistral de Luciano.
Una furtiva lagrima / Negli occhi suoi spunto: / Quelle festose giovani / Invidiar sembro. / Che piu cercando io vo? / Che piu cercando io vo? / M’ama! Sì, m’ama, lo vedo, lo vedo. / Un solo instante i palpiti / Del suo bel cor sentir! / I miei sospir, confondere / Per poco a’ suoi sospir! / I palpiti, i palpiti sentir, / Confondere i miei coi suoi sospir /Cielo, si puo morir! / Di piu non chiedo, non chiedo. / Ah! Cielo, si puo, si puo morir, / Di piu non chiedo, non chiedo. / Si puo morir, si puo morir d’amor.
O lacrimă furişată din ochii ei a izvorât: pe acei veseli tineri părea că îi invidiază. Ce altceva voi mai căuta? Ce altceva voi mai căuta? Mă iubeşte, da, mă iubeşte, o ştiu, o ştiu. Pentru-o clipită să simt bătăile frumoasei sale inimi, suspinele mele să le amestec cu suspinele ei. Bătăile inimii să le simt, suspinele mele cu ale ei să să le-mpletesc. Ceruri, de-aş putea să mor, mai mult nu cer, nu cer. Ah, Ceruri, de-aş putea să mor, să mor, mai mult nu cer, nu cer. De-aş putea să mor din dragoste.
Pentru cei interesaţi de apariţiile din colecţia bilingvă “Tradiţia creştină”: acum ar fi momentul să vă achiziţionaţi ce vă lipseşte. Polirom include colecţia la oferta săptămânii, vezi preţurile speciale aici.
“Corbul” lui E.A. Poe, poate cel mai valoros poem în limba engleză, a fost foarte apreciat la noi, între alţii, de Ion Vinea, Ion Barbu şi Nicolae Steinhardt. Aici în interpretarea lui Vincent Price.
Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore–
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
“‘Tis some visitor,” I muttered, “tapping at my chamber door–
Only this, and nothing more.”
Ah, distinctly I remember it was in the bleak December;
And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.
Eagerly I wished the morrow;– vainly I had sought to borrow
From my books surcease of sorrow– sorrow for the lost Lenore–
For the rare and radiant maiden whom the angels name Lenore–
Dr. Mihail Neamţu, teolog si filosof, anunţă pe blogul Antiteze apariţia unei ediţii revizuite a cărţii sale de debut, “Bufniţa din dărâmături. Insomnii teologice”, acum la editura Polirom.
Despre insomnie ca necesitate teologică şi despre cum ne-am putea obliga, reciproc, la veghe.
R. L. Stevenson [Dr Jeckyll]: “Man is not truly one, but truly two. I say two, because the state of my own knowledge does not pass beyond that point… I hazard a guess that man will ultimately be known for a mere polity of multifarious, incongruos, and independent denizens”
Cât eşti de sigur pe propria identitate? Şi este ea numai una?
Eşti azi ce ai fost ieri şi vei fi mâine ce eşti azi?
Contează ce eşti? Sau mai degrabă încotro te îndrepţi?
Cât din identitatea ta este construită relaţional şi cât e privat? Ce e privat, dacă există Dumnezeu?
Dacă “e veşnică pe lume doar schimbarea” (Shelley), cum vei ţinti netimpul?
Dacă primeşti Har în dar, de ce să-l pierzi?
“Cui i se pare că stă să ia seama să nu cadă” (I Cor. 10, 12).
o vizită scurtă la muzeul de artă din Bruxelles mi-a dat prilejul să văd un număr de artişti din sec. 15-19, îndeosebi flamanzi. Cel mai mult am zăbovit la această copie după tripticul lui Bosch intitulat “Ispita Sf. Antonie” (Bois-le-Duc). 
Mă grăbesc să semnalez o apariţie mult aşteptată: 
