Cetăţuia şi ortodocşii de limbă greacă (I)
Scris de Discipulus Simplex pe ianuarie 23, 2008
Mănăstirea Cetăţuia şi ortodocşii de limbă greacă
Ctitorie vestită a voievodului Moldovei Gheorghe Duca, mănăstirea Cetăţuia din Iaşi nu este numai un important locaş al spiritualităţii ortodoxe din Ţările Române, dar înscrie şi o pagină importantă în istoria culturală a întregului creştinism răsăritean.
Activitatea culturală desfăşurată la această mănăstire se înscrie în mai ampla renaştere a literelor în Iaşii Moldovei, începând cu prima jumătate a secolului al XVII-lea, atunci când voievodul Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam vor face din capitala Moldovei un centru cultural de mare renume în toată lumea ortodoxă.
Cetăţuia dobândeşte mare prestigiu încă de la începutul existenţei sale (din 1669), fiind închinată patriarhiei Ierusalimului. Se afla în acele vremuri patriarh în acest scaun Dositei, un cărturar de prim rang, care, după ce sfinţeşte mănăstirea, îşi propune să facă din ea un loc al renaşterii culturale greceşti pentru toţi credincioşii aflaţi atunci lipsiţi de libertatea necesară sporului spiritual şi cultural. Pentru început, trebuie să menţionăm că prin daniile mănăstirii s-a refăcut Biserica Naşterii Domnului din Betleem şi s-au acoperit cheltuielile necesare tipăririi lucrării Pavăza Ortodoxiei de la Sinodul din 1672 din Ierusalim.
Patriarhul aduce la Iaşi, după sfinţirea mănăstirii, pe teologul şi filozoful grec Nicolae Kirameus, profesor la şcoala patriarhiei de la Constantinopol. Acesta va sta pentru scurt timp la Cetăţuia, căci va muri în 1672 şi va fi îngropat aici. Biblioteca sa rămâne mănăstirii. Dintre scrierile sale amintim: Despre medicină, Despre rânduiala Sfîntului Mir, Despre principiile teologice, Despre prietenie şi dragoste, şi altele.
Având un mare sprijin în persoana voievodului Gheorghe Duca, patriarhul Dositei îşi exprimă cea mai mare dorinţă a sa, aceea de a avea o tipografie pentru tipărirea cărţilor de cult sau cu conţinut doctrinar. Acest deziderat constituia deja de ceva timp o necesitate de prim ordin, mai ales datorită disputelor teologice ce tulburau atunci atât de puternic credinţa ortodoxă. Prin tipărirea de lucrări valoroase s-a reuşit împlinirea nevoilor spirituale şi culturale ale tuturor creştinilor, de asemenea şi reducerea efectelor atât de grave ale disputelor doctrinare.
Astfel, din anul 1681, grecii îşi au propria tipografie, aşezată la Sfânta mănăstire Cetăţuia, cea dintâi tipografie pentru cărţile greceşti din tot Orientul. Pentru un timp aceasta a fost şi unica tipografie în care s-au tipărit cărţi în limba greacă. Câteva tipărituri se mai făcuseră totuşi înainte: două sau trei în tipografia înfiinţată de patriarhul Kiril Lucaris la Constantinopol; la Trei Ierarhi se tipărise Gramata lui Partenie I (1642) prin care se condamna Mărturisirea de credinţă a lui (Pseudo) Kiril Lucaris.
Principalul iniţiator şi organizator al acestei renaşteri culturale a fost, desigur, înţeleptul patriarh Dositei. Iată ce va mărturisi el, în legătură cu începuturile tipografiei: „În anul 1681 mă găseam la Iaşi şi văzând că moldovenii posedau o tipografie, în timp ce grecii nu aveau deloc mi-era ciudă, dar Dumnezeu, care conduce şi îndeplineşte toate bunele acţiuni, a făcut să găsesc pe călugărul Mitrofan căruia noi îi dădurăm bani pentru a cumpăra şi organiza o tipografie nouă.”. Român de origine, cunoscător al limbii greceşti precum şi a meşteşugului tipografiei încă din tinereţe, pe care, după cum însuşi mărturiseşte, l-a învăţat „cu multă osteneală”, Mitrofan a fost mâna dreaptă a patriarhului în ceea ce priveşte munca tiparului la Cetăţuia. Meşterul cărturar va deveni ulterior episcop la Huşi, lucrând şi la traducerea Bibliei lui Şerban de la Bucureşti (1688).
(va urma)
